Primăria comunei Traian Vuia continuă investițiile în infrastructura educațională. Primarul Vasile Petruescu a anunțat că administrația locală a depus proiectul pentru construirea unei săli de sport moderne, o investiție estimată la 2 milioane de euro.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
Școala Gimnazială din comună nu dispune în prezent de o sală de sport, iar orele de educație fizică se desfășoară în sălile de clasă atunci când vremea nu permite activități în aer liber. Noua sală ar urma să rezolve această problemă și să ofere copiilor condiții corecte pentru desfășurarea orelor.
Proiectul a fost depus la Agenția de Dezvoltare Regională Vest, iar contribuția comunei este de 2 la sută.
Primarul Vasile Petruescu a transmis un mesaj optimist comunității: „Am depus proiectul pentru construirea sălii de sport. Școala Gimnazială nu dispune de sală de sport pentru desfășurarea orelor de educație fizică, orele respective desfășurându-se în clase, pe timp nefavorabil. Proiectul în valoare de 2 milioane de euro a fost depus astăzi la Agenția de Dezvoltare Regională ADR V Vest, iar contribuția comunei este de 2 la sută. Mulțumesc pe această cale Consiliului Local Traian Vuia pentru hotărârile luate, hotărâri necesare pentru depunerea documentației proiectului.”
Administrația locală a transmis că va reveni cu detalii după evaluarea proiectului și stabilirea calendarului de implementare.





