marți, 31 martie 2026
8.6 C
Lugoj
spot_img

Cu lada frigorifică pe malul lacului Surduc. Doi lugojeni, prinși în flagrant la braconaj de polițiști

Data:

spot_img
spot_img

Polițiștii din Făget, împreună cu cei ai Secției 10 Poliție Rurală și reprezentanți ai A.J.V.P.S. Timiș, au desfășurat, în noaptea de 23 spre 24 martie, o acțiune amplă pentru combaterea braconajului piscicol în zona lacului Surduc, pe raza localității Fârdea.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

În jurul orei 06:00, oamenii legii au prins în flagrant doi bărbați, în vârstă de 71 și 74 de ani, ambii din Lugoj, în timp ce pescuiau ilegal, folosind plase monofilament – unelte interzise prin lege. Cei doi capturaseră deja mai multe specii de pește, printre care caras și plătică.

Mai mult, în apropiere, într-o ladă frigorifică aflată pe malul lacului, polițiștii au descoperit aproximativ 10 kilograme de pește (caras, plătică, șalău și babușcă), dar și o găleată cu icre.

Cei doi au fost duși la sediul poliției pentru audieri, iar pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru deținerea și utilizarea ilegală a plaselor de tip monofilament.

Totodată, autoritățile au confiscat întreaga captură, icrele, două plase monofilament și o ambarcațiune gonflabilă folosită în activitatea ilegală.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională a celor implicați, subliniind că persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul anchetei.

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

spot_img

Din aceasi categorie
INFORMATII