Iubitului nostru cler, cinului monahal
si drept-credinciosilor crestini, har, mila si pace
de la Dumnezeu Tatal, iar de la noi,
parinteasca binecuvantare.
Hristos a înviat!
„Daca ati înviat împreuna cu Hristos,
pe cele de sus cautati-le, acolo unde este
Hristos sezand de-a dreapta lui Dumnezeu.“
(Coloseni 3, 1)
Iubiti credinciosi,
Sa multumim lui Dumnezeu Care ne-a învrednicit sa preamarim azi biruinta Fiului Sau, Domnul nostru Iisus Hristos, asupra mortii. Ne-a primit si pe noi ca, prin credinta, sa devenim marturisitori ai Învierii. Prin salutul pascal: „Hristos a înviat!”, fiecare devenim un marturisitor al celui mai important act din univers dupa creatie. Hristos ne-a cuprins si pe noi în acest act al Învierii, pentru ca El a biruit si moartea noastra.
Mormantul gasit gol de femeile mironosite ne arata cum vor fi si mormintele noastre la Învierea cea de obste. Si în mormintele noastre ne vor ramane doar giulgiurile, aratand ca nimic nu vom lua cu noi din aceasta lume. Aici suntem înveliti în giulgiu, iar în Împaratia lui Dumnezeu vom fi îmbracati în lumina. Lumina este vesmantul vesniciei noastre.
Oamenii de stiinta spun ca lumina este singura constanta din univers, însa Hristos zice: „Eu sunt lumina lumii” (Ioan 8, 12).
Giulgiurile lui Hristos au ramas zacand în Mormant, aratand ca n-a venit în lume sa ia cu El un giulgiu, ci a venit sa ridice pacatul întregii lumi.
Sfantul Apostol Pavel, în Epistola catre Coloseni, îi îndeamna pe acestia ca, odata înviati cu Hristos, sa umble dupa lucrurile cele de sus (cf. Coloseni 3, 1). Adica sa cautam sa dobandim Împaratia cea de Sus si sa nu cautam sa dobandim aceasta lume a giulgiurilor zacand. Sa lasam pacatul si mormantul si sa schimbam ordinea cautarilor noastre: cele spirituale, iar nu cele materiale. Sa alegem între pamant si Cer, între mormant si Rai, între moarte si viata.
Iubitilor, înapoi în viitor, înapoi la lumina lui Hristos Cel Înviat!
Omul face primul pas spre Înviere prin Taina Botezului. Pruncul botezat este un înviat de catre Hristos, împreuna cu El si întru El. Prin Botez suntem partasi mortii si Învierii lui Hristos. Ni se arata astfel sensul cel adevarat al vietii catre în Sus, catre vesnicie împreuna cu Înviatul Hristos.
Hristos a murit pentru noi, noi murim pentru pacat. Sfantul Apostol Pavel spune în Epistola catre Romani: „Asa si voi, socotiti-va ca sunteti morti pacatului, dar vii pentru Dumnezeu (…). Sa nu mai împarateasca pacatul în trupul vostru cel muritor (…). Pacatul nu va avea stapanire asupra voastra fiindca nu sunteti sub lege, ci sub har” (Romani 6, 11- 14).
Prin Înviere Hristos ne cheama sa intram si noi în viata Sa. Învierea lui Hristos deschide usa prin care suntem chemati sa intram în viata cea de Sus, a lui Hristos. Învierea este usa vesniciei noastre, prin care suntem chemati sa trecem. Este cel mai mare pas pe care este chemat omul sa-l faca în univers-din moarte la viata în Hristos. Hristos ne-a aratat ca El este primul Care a facut acest pas: din moarte, la dreapta Tatalui, în Cer. Învierea înseamna responsabilitatea maxima a omului asupra vietii sale pamantesti, caci de multe ori deznadejdea îl împinge pe om la pacat. Hristos ne îndeamna sa ducem o viata noua, descoperita de El prin Evanghelie. Evanghelia este Însusi Hristos Care a venit în lume sa ne arate cum sa traim aceasta viata în El si cu El. Hristos ne spune: „Toate sunt cu putinta celui ce crede‟ (Marcu 9, 23). În ce?! În Învierea lui Hristos. Aceste cuvinte i-au întarit pe primii crestini care au mers cu atata seninatate si demnitate în fata celor ce le luau viata cea pamanteasca, iar ei dobandeau vesnicia întru iubirea lui Hristos.
Iubiti frati si surori în Domnul,
Azi praznuim începutul anului Învierii. De acum noi nu ne mai rezemam viata si credinta pe-o umbra, ci pe Învierea lui Hristos. Omul se odihnea la umbra mortii, iar acum se odihneste la umbra luminii Învierii lui Hristos.
Omul credincios ramane în stare de veghe, în lumina, odihna lui este vederea întru slava a Celui Care l-a salvat din moarte. Omul uscat pe dinlauntru nu se va bucura de vederea luminii celei neînserate. Un om fara credinta în Înviere ramane un teritoriu al conflictului si al pacatului. Sa ne curatim casa mintii ca sa primim în ea lumina Învierii lui Hristos. Lumina este unitatea de masura a vesniciei.
Hristos îmi arata mai întai drumul catre mine, adica spre despatimire, iar apoi îmi arata Cine este Calea, Adevarul si Viata (cf. Ioan 14, 6). Dupa regasire Hristos ne arata Crucea de pe Golgota, ne arata drumul crestinului în aceasta lume, drum care începe la Botez si sfarseste pe culmea Golgotei. Nu-i cautati pe crestini pe alte carari din lumea aceasta, ei calatoresc pe o singura cale: drumul Crucii.
Cultura îl modeleaza si-l formeaza pe om. Carei culturi vrem sa apartinem: culturii vietii sau a mortii?! Cultura vietii este de sorginte cereasca. Hristos, Marele Dascal al acestei culturi, a venit la noi sa ne creasca în aceasta cultura. Cel ce apartine acestei culturi traieste mereu în pridvorul vesniciei. Viata omului curge în eternitate.
Omul, prin pacat, a evadat din matricea creatiei sale originare. Ar fi vrut sa ia un alt chip, chipul lui Abel din mormant. De la Abel pana la Hristos omul a stiut doar sa toarne viata în mormant. Chiar pe Fiul lui Dumnezeu a vrut sa-L puna în acelasi mormant cu Abel. Ce trista priveliste sa vezi cum omul asaza Viata în mormant!
Omul L-a parasit pe Dumnezeu, I-a cerut sa-l desfieze si i-a cerut mortii sa-l înfieze ea. Omul devine fiul mortii, îl ucide pe fratele sau Abel si de atunci devine un ucigas de frati si de fii.
O, ce trista îndeletnicire! Mereu cu mainile pline de sange. Nu aceasta voia Dumnezeu de la noi cand ne-a creat. El voia sa fim floarea de busuioc în Rai. Florile de busuioc nu se hranesc cu sange, ci cu lacrimi de pocainta. Hristos a venit la noi si ne-a chemat la Sine zicand: Veniti la Înviere! Veniti la Viata!
Dumnezeu a facut pamantul ca sa fie pridvorul Raiului, pridvorul vesniciei, iar omul voia sa faca din el cel mai mare cimitir din univers. Pentru unii, omul ar fi doar o floare carnivora care are aceeasi soarta ca firul de iarba. Ei nu stiu ca aceasta floare de busuioc este semanata de Sus si poarta în ea taina vesniciei.
Omul, taina a vesniciei! Numai Cel ce l-a creat cunoaste aceasta taina. Eu sunt taina vietii mele si as dori s-o duc, asa cum a fost creata, la Tainicul Dumnezeu. Nu striviti taina busuiocului semanat de Dumnezeu aici pe pamant. Omul, floarea de busuioc, devine bucuria îngerilor din Cer.
Floarea nu canta, însa cantul fluierului se aude pana în Cer. Dar daca lemnul nu moare, nu poate deveni fluier. Asa si omul, daca nu moare pacatului, nu poate intra în lumina vesniciei. Dumnezeu va sufla duh de viata în osemintele noastre uscate din adancul mormantului si vor învia si vor intra pe poarta vesniciei. Sfintii sunt mai cinstiti dupa moarte, dupa ce nu mai sunt printre noi. În sfintele lor moaste canta harul lui Dumnezeu, iar acest cant se aude pana la marginile pamantului.
Iubitii mei fii duhovnicesti,
A zidi o biserica sau o manastire este un semn de asezare, de statornicie în acest pamant al stramosilor nostri. Îngaduiti-ne sa statornicim acest neam în matca lui, în aceasta tainica Daco- Romanie.
Biserica leaga Cerul cu pamantul, ea este scara pe care coboara Dumnezeu la romani. Nu ne luati aceasta scara, caci Dumnezeu vrea sa coboare pe ea la noi si noi sa urcam la El si la ai nostri parinti.
Doamne, noi îti facem scara, Tu coboara!
Rugaciunea este chemarea pe care o face omul lui Dumnezeu sa vina la el. Rugaciunea este cantul ce-L însoteste pe Dumnezeu atunci cand coboara aici, la noi, pe pamant. Rugaciunile sunt treptele scarii pe care coboara Dumnezeu. Fa-I si tu scara lui Dumnezeu. Rugaciunea este covorul de lacrimi pe care-l asterne omul înaintea lui Dumnezeu. Lacrima este sangele pocaintei.
Doamne, pe icoana Romaniei sunt multe lacrimi. Astampara-Ti setea si dorul de noi gustand din lacrimile acestui neam romanesc. Romania este plina azi de izvoare de lacrimi. Avem si noi Iordanul nostru de lacrimi, în care, Te rugam, Hristoase, sa vii sa Te botezi cu noi.
Doamne, boteaza-ne în iubirea Ta! Doamne, da-ne iubire si Îti vom da lacrimi! Pe un Iordan de lacrimi se îndreapta azi Biserica spre Tine, Doamne. Arata-ne lumina Învierii Tale ca sa aflam limanul unde sa ancoram corabia neamului nostru romanesc.
Iubitilor, cei din vechime au întemnitat timpul într-o clepsidra cu nisip si au considerat ca au facut un lucru fenomenal. Însa a venit Hristos, a spart clepsidra, a scos timpul din temnita clepsidrei si l-a lasat sa curga în vesnicie, iar pe om l-a pus, prin Înviere, pe aripa vesniciei. Omul ar fi vrut sa ramana fiul timpului, nu al vesniciei. Sunt unii oameni azi care ar dori sa-si cumpere înca o tinerete, însa nu doresc sa-si cumpere vesnicia. Ei înca n-au iesit din clepsidra.
Omul care crede în Înviere îsi are radacinile mintii în Cer, iar nu într-o clepsidra cu nisip. Pana la Înviere omul se pregatea sa intre în neînceputa noapte a vesniciei. Din neînceputa noapte a vesniciei, prin Înviere, a intrat în Ziua a opta, Ziua fara de asfintit, Ziua vesniciei. Vesnicia nu are zile sau ani, are doar un rasarit, rasaritul unei singure zile: Vesnicia.
Doamne, ma voi sui si eu într-o zi în carul de stele, ca sa calatoresc la orizontul infinit al vesniciei!
Iubiti credinciosi,
Simtul metafizicului ne spune ca timpul nu asteapta. Sunt unii oameni care se tin de aripa timpului, le este frica de vesnicie, unora le este frica de a fi crestini, iar altora chiar le este frica de a fi romani.
Iubite frate crestine, nu uita ca esti un manunchi de zile pe care Dumnezeu îl rasadeste în vesnicie. Anii nu-i poti lasa mostenire nimanui, ei sunt darul lui Dumnezeu pe care ti l-a facut Dumnezeu tie.
Iubitilor, lacrimile maicilor noastre au sapat vai adanci în spatiul nostru romanesc, au sapat morminte pentru eroii acestui popor, pentru fiii lor, au brazdat muntii, au frant Carpatii, au facut carari între fratii de peste Carpati. Lacrimile maicii noastre s-au prefacut în dor. Dorul izvoraste din lacrima de mama. Lacrima mamei sapa în stanca inimii o fantana- fantana dorului de Dumnezeu si de fiii neamului nostru romanesc risipiti azi pe toate meridianele pamantului. Mama este fantana cu lacrimi din care îsi astampara setea fiii neamului nostru. Dumnezeu n-a îngaduit ca iubirii si dorului cineva sa-i poata pune catuse. Iubirea si dorul nu pot fi încatusate.
Doamne, mai împrumuta-mi o clipa sa mai ajung înca o data la fantana de lacrimi a maicii mele!
Iubiti fii duhovnicesti,
V-am scris aceste cuvinte pe care as dori sa vi le pun la inima, în fantana cu dor, pentru a va fi de folos pe cararea acestei vieti.
Azi praznuim Învierea Domnului si întoarcerea lui Adam în Rai.
Doamne, ajuta-ne si noua sa ne întoarcem de pe cararile pacatului pe cararea Raiului!
Sa iertam, sa mangaiem si sa cercetam în aceasta zi si mormintele goale ale saraciei fratilor nostri. Femeile mironosite au gasit Mormantul gol si giulgiurile zacand. Langa noi sunt atatea morminte goale ale saraciei si în ele nu zac decat giulgiurile saraciei si ale nepasarii noastre fata de fratii mai mici ai lui Hristos. Oare cati au înteles cuvintele Sfantului Ioan Botezatorul atunci cand graia multimilor despre împartirea hainei tale cu semenul tau (cf. Luca 3, 11)?!
Bucata ta de paine, pe care o împarti cu semenul tau sarac, se preface în tamaia bine mirositoare. Mireasma acestei tamai ajunge la Dumnezeu. Mangaie si iarta -aceasta este lucrare dumnezeiasca. „Sa iertam toate pentru Înviere‟ ne îndeamna minunatele cantari pascale. Cel ce iarta poate privi în Sus, spre Cer. Si „sa zicem: Fratilor! si celor ce ne urasc pe noi”. Hristos ne cheama azi pe toti sa fim frati întru El. Iata o chemare la fratie sfanta în Hristos.
Iubiti frati, sa iertam azi mai mult ca oricand, fratia noastra crestina aparandu-o de dezbinare, caci Dumnezeu aduna, iar cel rau dezbina.
Rog pe Bunul Dumnezeu, pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos ca acum, cand a iesit din mormantul care fusese pecetluit, sa-i cerceteze cu harul Sau cel sfant pe fratii nostri din spitale, din închisori, pe cei singuri si nemangaiati si pe cei ce stau sub cerul liber. Bucuria Maicii Domnului, a femeilor mironosite si a Sfintilor Apostoli sa ajunga azi si în familiile dumneavoastra. Pastrati în fantana cu dor aceasta bucurie sfanta ca sa va fie mangaiere în zi de necaz si de grea încercare.
Doamne, binecuvanteaza crestele Carpatilor si holdele de grau sa fie pace si paine în tara!
Doamne, credem ca Tu ai înviat. Înviaza-ne si pe noi!
Doamne, vom marturisi Învierea Ta fiilor acestui neam si vom lasa legamant ca ei sa fie marturisitori ai Învierii Tale pana la sfarsitul veacurilor.
Sfintilor Îngeri, duceti în Cer, înaintea lui Dumnezeu Tatal, aceasta veste:
Romanii au marturisit azi ca Fiul Tau,
HRISTOS A ÎNVIAT!
† Ioan,
Mitropolitul Banatului
