Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian
Ponderal Comert
Autoliv pagini

Prima manifestare artistica din cadrul proiectului Camine în Miscare a avut loc weekend-ul acesta la Faget

20 August 2018
Lugoj Info.ro -Prima manifestare artistica din cadrul proiectului Camine în Miscare a avut loc weekend-ul acesta la Faget

În weekend-ul care a trecut, la Faget, în fata unui public curios si entuziasmat, a avut loc prima manifestare artistica din cadrul proiectului Camine în Miscare / Moving Fireplaces.

Evenimentul a facut parte dintr-o suita de astfel de activitati pregatite de Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana si Asociatia Prin Banat. Petrila Quartet si trupa de teatru Aualeu au fost cei care i-au încantat pe cei prezenti la pre-evenimentul din Faget, prin reprezentatiile lor artistice. Astfel ca, Muzeul de Istorie si Etnografie din Faget s-a transformat pentru cateva momente într-o inedita sala de concert, unde, în interpretarea cvartetului de coarde format din familia de muzicieni Petrila Quartet, a avut loc un concert de muzica clasica dedicat Centenarului Marii Uniri. Seara a continuat în Parcul Regele Mihai I, cu piesa de teatru ”HUOOOOO!!!”, o tragicomedie sociala, politica si umana, prezentata de Aualeu, care a atras atentia si zambetele tuturor celor aflati la fata locului. Între cele doua momente artistice, echipa proiectului, aflata la fata locului, a continuat sa culeaga povestile oamenilor care s-au alaturat manifestarilor culturale si au invitat comunitatea sa participe la constructia unei instalatii de arta comunitara, care a fost expusa ulterior în parc.

“Le multumim fagetenilor pentru ca au fost alaturi de noi la acest pre-eveniment al proiectului Camine în Miscare. De asemenea, multumim Primariei si Consiliului Local al Orasului Faget, pentru sprijinul acordat în organizarea acestui pre-eveniment. Pe parcursul acestui proiect vor urma alte evenimente culturale în zonele extra-urbane ale Banatului, unde speram ca publicul sa fie cat mai numeros”, transmite Alexandra Palconi, Presedinte al Asociatiei Prin Banat.

Seria de pre-evenimente Camine în Miscare continua, în data de 8 septembrie, la Margina, cu un alt spectacol de teatru al celor de la Aualeu, ”Ferma”, prezentat în premiera în aceasta zona a Banatului, precum si cu ateliere creative si instalatii de arta comunitara. Evenimentul principal pe anul 2018 al proiectului Camine în Miscare va avea loc între 28 si 30 septembrie, în satele Margina si Zorani, jud. Timis. Camine în Miscare / Moving Fireplaces este un proiect al Asociatiei Timisoara Capitala Culturala Europeana, produs de Asociatia Prin Banat, realizat cu sprijinul Consiliului Judetean Timis si se desfasoara sub egida Anului European al Patrimoniului 2018.