Imprimă această pagină

Muzicieni argentinieni, nominalizati la Grammy Awards, si cea mai titrata trupa europeana de gypsy jazz, prezenti la Gala Internationala de Jazz Lugoj, 2019

04 Noiembrie 2019
Gala Internationala de Jazz -Lugoj 2019

Vineri, 15 noiembrie 2019, în Lugoj, se va desfasura o noua editie a Galei Internationale de Jazz.

Cuptorul cu lemne

În cadrul Galei, vor fi doua concerte, primul, de la ora 18.00, la Scoala Gimnaziala „Filaret Barbu”, sustinut de catre duo-ul argentinian Mariano Castro (pian) si Carlos Libedinsky (bandoneon). În deschidere, muzicianul lugojean Adrian Sidoreanu va sustine un minirecital de chitara clasica. Cel de-al doilea concert va începe la 20.30, la English Pub - Coltul de Cultura, si va fi sustinut de Trupa Canarro, din Ungaria.

Duo-ul argentinian, care va deschide aceasta manifestare, este compus din doi membri ai legendarei trupe Narcotango, trupa nominalizata, atat in 2009, cat si în 2010, la Latin Grammy Awards, Mariano Castro – pian si Carlos Libedinsky (bandoneon). Dupa desfiintarea trupei, Mariano Castro si Carlos Libedinsky au decis sa continue, in formula de duo, sustinand mai multe concerte în Europa, promovand genul electrojazztango. Ca o recunoastere a valorii lor, în decembrie 2013, Congresul din Buenos Aires îi declara, pe Mariano Castro si Carlos Libedinsky, împreuna cu ceilalti membri ai trupei Narcotango: “personalitati marcante ale culturii din Buenos Aires, pentru întreaga lor traiectorie artistica si datorita aportului artistic adus în promovarea culturii argentiniene”. Mariano Castro, prezent la Lugoj si în 2017, împreuna cu Berti Barbera, la Gala de Jazz, si, în 2018, în proiectul din care au facut parte Analia Selis, Razvan Suma si Omar Masa,  “ArgenTango”, pianist cu o foarte bogata experienta, va sustine si un workshop pentru elevii scolii de muzica. Concertul va avea loc la Scoala Gimnaziala de Muzica „Filaret Barbu”, de la ora 18.00, accesul fiind doar pe baza de invitatii, care se pot obtine, în limita numarului disponibil, de la Teatrul Municipal.

Cea de a doua trupa, care va sustine un concert în cadrul Galei Internationale de Jazz, de la Lugoj, este Canarro, una dintre cele mai titrate trupe de gypsy jazz din Europa. Muzica fascinanta a trupei se bazeaza pe traditionalul gypsy jazz, cunoscut si ca manouche swing, amestecata cu jazz-ul traditional maghiar, care evoca atmosfera cafenelelor din Budapesta din anii interbelici. Este practic, muzica celebrului chitarist Django Reinhardt, amestecata cu muzica jazz si muzica traditionala maghiara. Quartetul budapestan este compus din muzicieni foarte experimentati, cu multe prezente, în cei 10 ani de existenta,  în festivaluri de jazz din Europa. In 2016,  la Festivalul de Jazz „Musique de l'Europe”, au concertat împreuna cu celebrul muzician, Tcha Limberger. Concertul va avea loc la English Pub-Coltul de Cultura - pret bilet 25 de lei (cu rezervare prealabila).

În deschiderea primului concert, la Scoala de Muzica “Filaret Barbu”, muzicianul lugojean Adrian Sidoreanu va prezenta un minirecital de chitara clasica.

Gala Internationala de Jazz Lugoj 2019 este organizata de catre Casa de Cultura a Municipiului Lugoj, cu sprijinul financiar al Consiliului Judetean Timis, al Primariei Lugoj si al Consiliului Local Lugoj. Coorganizatori: Scoala Gimnaziala de Muzica „Filaret Barbu” Lugoj si English Pub – Coltul de Cultura Lugoj.

 

 

Citeste si: