Imprimă această pagină

Anul acesta, omenirea întreaga a fost încercata de asa-numitul SARS-CoV 2 (COVID-19). Alexandru Mesian, Episcop greco - catolic de Lugoj, pastorala de la Nasterea Domnului nostru Isus Cristos

18 Decembrie 2020
Lugoj Info.ro -Anul acesta, omenirea întreaga a fost încercata de asa-numitul SARS-CoV 2 (COVID-19)

ALEXANDRU,

Miruna International
Miruna Lugoj


Din mila lui Dumnezeu si gratie Sfantului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop Roman Unit Greco-Catolic al Eparhiei de Lugoj

Onoratului cler
si iubitorului popor credincios
har, binecuvantare si mantuire de la Dumnezeu-Tatal
si de la Domnul nostru Isus Cristos

„Caci Dumnezeu asa a iubit lumea,
încat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat
ca oricine crede în El sa nu piara,
ci sa aiba viata vesnica” (In 3,16)

Iubiti frati întru preotie,
Iubiti credinciosi,
Iubitii mei fii sufletesti!

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, Biserica noastra Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, dupa o persecutie de patruzeci de ani, sarbatoreste pentru a XXXI-a oara în libertate marele Praznic al Nasterii Domnului Nostru Isus Cristos, Sfantul Craciun!

Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, Domnul Nostru Isus Cristos, este o mare bucurie pentru întreg neamul omenesc, deoarece Cristos este acela care aduce în lume împacarea omului cu Dumnezeu, adica rascumpararea din pacatul stramosesc al întregii omeniri: „De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul în lume si prin pacat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca toti au pacatuit în el” (Rom 5,12).

Dupa caderea sa, omul nu a fost parasit de Dumnezeu, Dumnezeu îl cheama si îi vesteste în chip misterios ca raul va fi biruit si omul va fi ridicat din cadere: „Dusmanie voi pune între tine si între femeie, între samanta ta si samanta ei; aceasta îti va zdrobi capul” (Gen 3,15).

Traditia crestina ne învata ca noul Adam, adica Isus Cristos, prin ascultarea Lui pana la moartea pe cruce, repara cu prisosinta neascultarea primului Adam. În femeia vestita în citatul de mai sus o vedem pe mama lui Cristos, pe Preacurata FecioaraMaria, noua Eva. Sfantul Pavel ne spune: „unde s-a înmultit pacatul, a prisosit harul” (cf. Rom 5,20) iar Sfantul Toma de Aquino spune: „O, fericita vina, care ai avut parte de un atat de mare Rascumparator!”.

Iubiti credinciosi,
Iubitii mei fii sufletesti,

Conform credintei crestinilor, aceasta lume a fost creata si este pastrata de dragostea creatorului; ea a cazut, ce-i drept, în robia pacatului, dar Cristos, prin cruce si înviere, a rapus puterea celui viclean si a eliberat-o.

„Iar cand a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege, ca pe cei de sub Lege sa-i rascumpere, ca sa dobandim înfierea” (conform Gal 4,4-5). Noi credem si marturisim ca Isus Cristos din Nazaret S-a nascut din Preacurata Fecioara Maria, fiica din poporul lui Israel, la Betleem, în timpul regelui Irod cel Mare si al împaratului Cezar Augustus, a fost de meserie tamplar, a murit prin rastignire la Ierusalim, în timpul lui Pontiu Pilat. Acest Isus este Fiul vesnic al lui Dumnezeu, „Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire, S-a coborat din cer si S-a întrupat de la Spiritul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om” (conform Simbolului credintei)!

Sarbatoarea Craciunului ne face sa retraim cel mai fericit eveniment din istoria omenirii: nasterea lui Cristos, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu în trup omenesc: „Caci Prunc s-a nascut noua, un Fiu s-a dat noua” (Isaia 9,5). Acest Prunc a sfaramat jugul care ne apasa si toiagul care ne lovea spinarea. El este cel Care ne-a împacat cu Tatal ceresc si cu pretul sangelui Sau ne-a dobandit mantuirea, luand asupra Sa pacatele noastre. Profetul îl numeste „Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al pacii, Parinte al veacului ce va sa fie” (Isaia 9,5).

Iubiti credinciosi,

Isus Cristos S-a nascut într-o pestera saracacioasa de vite de la marginea cetatii Betleem si a fost culcat în iesle. Ca Dumnezeu putea sa Se nasca într-un palat, însa înca de la nastere ne da o lectie de umilinta si virtute a saraciei.

În jurul acestei pesteri corurile de îngeri vin din cer ca sa-L adore pe Fiul lui Dumnezeu venit pe pamant, intonand imnuri de glorie: „Marire întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, între oameni bunavoire!” (Lc 2,14).

Peste putin timp vin sa-L caute pe Isus cativa pastori, carora îngerul Domnului le adusese vestea cea buna, asteptata de mii de ani, spunandu-le: „iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Lc 2,10-11).

Iubiti credinciosi,

Sarbatoarea Craciunului este sarbatoarea bucuriei; este sarbatoarea Tatalui Ceresc pentru omenire: „Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, încat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (In 3,16).

Si noi avem datoria sa avem dragoste fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Sa-L adoram si noi pe Isus împreuna cu Preacurata Sa Mama, si cu toti crestinii. Sa-I multumim pentru toate harurile. Sa ne rugam Fiului lui Dumnezeu nascut om între noi oamenii, ca sa aduca pe pamant pacea si dragostea sa dumnezeiasca, unitatea crestinilor, sa-i mangaie pe cei mahniti si sa-i vindece pe cei bolnavi.

Aducem mereu multumiri Bunului Dumnezeu pentru toate harurile primite, pe care ni le-a daruit  si în acest an.

Iubiti credinciosi,

Anul acesta omenirea întreaga a fost încercata de asa-numitul SARS-CoV 2 (COVID-19), perturband viata sociala si spirituala a tuturor.

Dintre evenimentele mai importante pentru Eparhia de Lugoj din acest an 2020, amintim doua: Sfantul Parinte Papa Francisc l-a numit ca Episcop auxiliar pentru Eparhia de Lugoj pe Mons. Calin Ioan Bot, fost Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla. Datorita pandemiei, ceremonia consacrarii întru Episcop a avut loc la 21 iunie 2020, într-un cadru restrans, în Catedrala din Blaj, fara alte solemnitati.

Cel de-al doilea eveniment al anului este aparitia în limba spaniola a lucrarii „Lanturi si teroare” a Î.P.S. Arhiepiscop emerit Ioan Ploscaru, lucrare tradusa si publicata în limba spaniola de Parintele Daniel Lazar, preot greco-catolic roman din Spania. Aceasta lucrare reprezinta o carte de vizita pentru Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, prezentand în paginile sale martiriul Bisericii Romane Unite în perioada comunista. Cartea a fost tradusa si publicata si în limbile italiana (2013) si franceza (2017).

Pentru toate încercarile vietii si harurile primite si în acest an, aducem recunostinta Bunului Dumnezeu, Pruncului Isus venit pe pamant prin Preacurata Fecioara Maria.

În încheiere, dimpreuna cu Episcopul auxiliar al Eparhiei de Lugoj, Preasfintia Sa Episcopul Ioan, avandu-va mereu în rugaciunile Noastre, va dorim sa petreceti Sfintele Sarbatori ale Nasterii Domnului si ale Anului Nou 2021 cu sanatate, belsug de haruri ceresti, chiar în aceste conditii înca de pandemie prin care trece omenirea. Sa nu uitam ca Isus Cristos este mereu împreuna cu noi!

 

Sarbatori fericite!

Întru multi si fericiti ani!

Cu arhieresti binecuvantari,

 † ALEXANDRU
Episcop de Lugoj

  

Data la Palatul Nostru Episcopal din Lugoj,
la Praznicul Nasterii Domnului,
Anul Domnului 2020.

 

 

Citeste si: