Noaptea Muzeelor 2015. Angajatii muzeului din Lugoj au fost nevoiti sa deschida toate salile datorita fluxului foarte mare de vizitatori

17 Mai 2015
lugojinfo.ro -Angajatii muzeului din Lugoj au fost nevoiti sa deschida toate salile datorita fluxului foarte mare de vizitatori

Muzeul din Lugoj a trait “Noaptea Muzeelor” la intensitate maxima.

Numarul mare de vizitatori i-a facut pe administratorii institutiei sa deschida toate salile muzeului pentru ca oamenii sa vada cat mai multe exponate. Directorul institutiei, Razvan Pinca, a declarat ca numarul de vizitatori a intrecut toate asteptarile. ”Noaptea Muzeelor a fost pentru noi o mare reusita. Am avut deschis muzeul intre orele 20 si 24 si sincer m-am bucurat de interesul foarte mare al lugojenilor. Au fost aproximativ 200 de oameni si asta ne-a bucurat foarte mult. Initial am deschis muzeul pentru expozitia de numismatica dar datorita fluxului foarte mare de vizitatori am deschis tot muzeul”, a declarat Pinca pentru lugojinfo.ro. Conform organizatorilor “Noaptea Muzeelor” la Lugoj,  marea majoritate a vizitatorilor au avut varsta intre 30 si 40 de ani insa nu au lipsit nici vizitatori mai in varsta.