Primarul municipiului Lugoj si presedintele PSD Lugoj, Francisc Boldea si-a facut aparitia in curtea PSD Timis si asta dupa ce mai multi apropiati au declarat zile la rand ca sustine demersul lui Liviu Dragnea de a-l schimba din functie si a-l da afara din partid pe Sorin Grindeanu. Se pare ca Boldea a mers la Timisoara dupa ce a inceput sa fie criticat pentru atitudinea sa de catre mai multi membri de partid, o parte dintre ei cu functii importante in cadrul PSD Timis.La intalnire primarul s-a etalat alaturi de Petrica Balint, bunul sau prieten. Pe pagina de socializare a organizatiei, sambata seara a aparut si un comunicat de presa semnat sec ”PSD Lugoj” si nu de presedintele PSD Lugoj, Frascisc Boldea, cum se astepta toata lumea, semn ca Boldea nu e inca hotarat, nici dupa prezenta la Timisoara, pe cine sustine. Surse din cadrul PSD Lugoj au declarat pentru lugojinfo.ro ca la Timisoara au mers doar cativa apropiati ai primarului, pentru deplasarea in interes de partid fiind folosita o masina a Primariei Lugoj. Conform acelorasi surse, Boldea a stat retras si nu a oferit interviuri presei prezente la eveniment, jurnalistilor lugojeni fiindu-le furnizate doar cateva poze pentru a fi postate.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !





