Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza meteo pentru perioada 24 martie – 6 aprilie. Potrivit ANM, primele două zile vor aduce o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime de 20–21 de grade Celsius.
Ulterior, valorile termice diurne vor scădea, ajungând la o medie de 14 grade pe 28 martie. După această dată, temperaturile maxime vor crește treptat, iar media va ajunge la 16–17 grade spre sfârșitul intervalului analizat.
În ceea ce privește temperaturile minime, media acestora va fi de aproximativ 9 grade în primele trei zile (24–26 martie), apoi va scădea ușor până pe 30 martie, când va ajunge la 6 grade, valoare care se va menține până la finalul celei de-a doua săptămâni de referință.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în ambele săptămâni, cu cantități de apă local însemnate în perioada 24–28 martie.
Estimarea este realizată pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF). Sunt prognozate valorile maxime și minime ale temperaturii, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu ajutorul modelelor statistice. De asemenea, sunt indicate perioadele cu cea mai mare probabilitate de apariție a precipitațiilor.