Administrator al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj,
pentru Sărbătoarea Învierii Domnului,
Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos
2023
«În […] prima zi a săptămânii, […] a venit Isus,
a stat în mijlocul ucenicilor şi le-a zis:
„Pace vouă!”». (Ioan 20,19).
Dragi frați și surori, în Hristos cel înviat,
Vă scriu aceste rânduri în calitate de episcop Administrator al eparhiei de Lugoj cu ocazia praznicului Învierii Domnului. Este o bună tradiție ca episcopul să scrie cu ocazia marilor sărbători clerului eparhiei, călugărilor și călugărițelor și credincioșilor creștini, să trimită și liderilor religioși ai cultelor și confesiunilor cu care eparhia are un raport mai apropiat, precum și autorităților civile o scrisoare pastorală.
«În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau ucenicii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”. Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Ucenicii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”» (Ioan 20,19-21).
Pacea este o valoare umană și socială fundamentală, fiind o condiție a vieții, a creșterii și a dezvoltării, a bunăstării și a plinătății; de aceea pacea este atât de prețioasă.
Vedem că pacea noastră e fragilă, adesea e nevoie să fie redobândită, dar mai ales ea are nevoie să fie îngrijită și păstrată.
„Pace vouă!” (Ioan 20,19).
De unde vine pacea lui Isus, ce fel de pace a avut Isus pentru ca mai apoi să ne-o poată dărui? Isus e om și Dumnezeu într-o singură persoană. Ca om a fost și El ispitit, indignat, tulburat în mod particular în Ghetsimani, însă ca Fiu al lui Dumnezeu, Isus are acces nemijlocit la pacea netulburată a Tatălui, la izvorul nesecat al păcii, la oceanul și universul păcii, la pacea care este mai presus de cerurile create. Acea pace o dăruiește Isus, mereu și mereu, pacea care vine din cer, de la Tatăl. „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14,27).
„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea” (Ioan 14,27).
Isus promisese și iată că acum oferă o pace diferită de pacea pe care o dă lumea. Pacea lumească poate fi falsă și temporară. El oferă o pace pentru care a purificat contextul punând bazele unei păci adevărate și durabile prin ”sabia” (cf. Matei 10,34) adevărului și a dreptății, dar și prin ”focul” (cf. Luca 12,49) înnoitor, întrucât purificator de orice dușman al păcii, de orice poate destabiliza ori curma pacea, prin ”focul” Spiritului Sfânt izvor de pace.
„Să nu credeţi că am venit să aduc pace pe pământ! Nu am venit să aduc pace, ci sabie.” (Matei 10,34). „Foc am venit să arunc pe pământ şi ce altceva vreau decât să se aprindă!” (Luca 12,49).
Contextul în care Isus oferă pace ucenicilor este unul de maximă tulburare: e situația în care El, Isus – Învățătorul, „profet puternic în faptă și cuvânt” (Luca 24,19), El „Fiul lui Dumnezeu cel viu” (Matei 16,16) a fost maltratatat, ucis și înmormântat. Nădejdea unui mesianism greșit înțeles s-a spulberat, falimentul zdrobitor și rușinos de a-L fi urmat pe Nazarinean e maxim; nu mai există nici o perspectivă umană, aparent nici spirituală pentru ucenici.
Însă tocmai în aceste condiții iese la lumină cu putere de nestăvilit neașteptata noutate a Învierii, pe când ucenicii uitaseră profețiile Sale: „Fiul omului a treia zi va învia.” (Matei 17,23). Isus se face văzut, auzit și se lasă atins convingând cu prezența sa misterioasă dar suficient de evidentă, pe cei unsprezece. „Domnul este!” (Ioan 21,7); „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20,28).
Biserica a învățat să se roage prin apostoli de la Isus. A învățat să se roage lui Dumnezeu „cu pace”, în atitudine și atmosferă de pace, cu pace în suflet; să se roage pentru o pace care vine „de sus” ca dar implorat și primit de la „Împăratul păcii”; să se roage pentru „vremuri pașnice” și pentru pacea „a toată lumea”, să medieze pacea prin rugăciune și liturghie.
Preotul și episcopul fac un semn liturgic, semnul mântuitoarei cruci a lui Isus în cadrul Sfintei și dumnezeieștii liturghii și a altor slujbe bisericești spunând cuvintele lui Isus înviat: „Pace vouă!”, „Pace tuturor!”
În acest mod este adus în actualitate acel moment al apariției lui Isus înviat ucenicilor tulburați, temători, derutați, neîncrezători. Astfel se împrospătează în suflet acea experiență a prezenței lui Isus înviat care risipește toate trăirile și sentimentele negative și deschide o perspectivă nouă, neașteptată, uluitoare: „Eu Isus sunt aici cu voi, viu!” Este răsturnată perspectiva umană, fiind revelată și reașezată perspectiva divină.
Celebrantul care oferă pacea enoriașilor face un „pelerinaj imaginar fulger” la Ierusalim, la mormântul lui Isus și de acolo aduce proaspătă pacea lui Isus înviat pentru a o răspândi peste suflete. Dacă pacea lui Isus a fost pregustată de sufletele celor prezenți, ea va fi activată și înnoită prin gestul liturgic al preotului și va deveni atât de benefică. „Pace proaspătă vouă, de la Isus cel Înviat și veșnic viu!”
Timpurile pe care le trăim la nivel eparhial sunt marcate de plecarea la cele veșnice a Preasfinției Sale Alexandru care a păstorit aceste ținuturi timp de 29 ani. O viață și o misiune împlinită în condițiile și cu mijloacele avute la dispoziție. Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace, răsplătindu-l ”pentru toate cele pentru care s-a ostenit pentru Hristos” (Rugăciunea I-a de la Înmormântarea Preoților), iar pe noi pe toți să ne învrednicească a-i transmite mai departe moștenirea spirituală și mărturia credinței.
La nivel occidental și național timpurile sunt marcate de secularism și de indiferentism religios, de mult ateism practic. „Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci. Însă cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit.” (Matei 24,12-13).
Se vede clar că în timpurile, în societățile, grupările, în familiile în care viața creștină este trăită autentic, acolo credința continuă să înflorească și la nivel individual, fiind dăruită, educată, susținută și alimentată. Aceasta este chemarea noastră, începând din familii, să trăim o viață mereu conformată Evangheliei lui Hristos Isus.
La nivel mondial și european timpurile sunt marcate de repetate crize și, iată, de mai bine de un an, un război distrugător și irațional are loc în vecinătatea țării noastre. Implorăm și noi grabnice timpuri de pace în „martirizata Ucraina” cum spune Preafericitul Papa Francisc. Pacea este o valoare de păzit și cultivat „ca lumina ochilor”; pacea, demersul de care Isus leagă filiația divină a creștinilor: „Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu!” (Matei 5,9).
Acest cuvânt „Pace!”, pentru noi creștinii are o conotație particulară, mai mult decât militară și socială. Cuvântul „Pace” ne vine de pe buzele lui Isus înviat. Este cuvântul cu care le întâmpină pe femeile mironosițe în proaspăta dimineață a învierii. Este cuvântul care spune că tulburarea pătimirii Fiului lui Dumnezeu încetează. Suferința a încetat și sensul celor ce s-au întâmplat revine: „toate acestea trebuiau să se întâmple pentru ca Isus să intre în slava Sa” (cf. Luca 24,26).
„Dă-ne nouă Doamne pacea Ta, Isuse înviat! Reașează-ne sufletele și întreaga ființă în fața misteriosului tău mormânt gol. Învață-ne că pacea o putem primi mai întâi de la Tine, în suflete. Învață-ne și călăuzește-ne alegerile și viețile pentru a putea accede, pentru a putea primi pacea. Învață-ne căutarea de Tine în rugăciune, mai ales în proaspetele dimineți când mințile ne sunt mai limpezi. Pentru că „Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău”, dă-ne Isuse așa cum știi proaspăta pace a învierii Tale.”
Hristos a înviat!
† Ioan,
Administrator al Eparhiei
Greco-Catolice de Lugoj
