Șoferii care circulă pe autostrada Lugoj–Deva trebuie să fie foarte atenți pentru a evita pagubele materiale provocate de gropile apărute în carosabil în ultima săptămână. În doar câteva zile, zeci de conducători auto au avut nevoie de intervenții specializate, după ce au lovit gropile apărute pe suprafața de rulare. Conducătorii s-au ales cu anvelopele sau jantele distruse.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
Cea mai gravă situație a fost semnalată în zona kilometrului 437, pe sensul de mers Deva–Lugoj, în apropiere de Traian Vuia, unde echipajele de asistență rutieră au ajutat nu mai puțin de opt șoferi într-un interval de doar două ore, în seara zilei de 3 ianuarie.
Probleme sunt însă și pe alte porțiuni ale autostrăzii, dar și pe A6, de la Lugoj către Balinț. Situația este cunoscută și la nivelul Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, care a semnalizat pericolul, însă numărul mare de degradări a făcut imposibilă semnalizarea fiecărei gropi în parte.
Reprezentanții DRDP Timișoara au declarat pentru Lugoj Info.ro că au fost luate deja măsuri, iar lucrările de reparații sunt în curs.
„Reparațiile efectuate iarna sunt intervenții temporare, realizate cu mixtură stocabilă, singura soluție tehnică posibilă în sezonul rece. Scopul lor este menținerea siguranței circulației și limitarea degradărilor până la reluarea lucrărilor definitive cu asfalt la cald, în condiții meteo favorabile”, a anunțat Alina Sabou, responsabil de comunicare în cadrul DRDP Timișoara.





