Primarul a dat ordin ca utilajele sa nu iasa pe drumuri pana cand ninsoarea se opreste, numai ca lipsa de reactie a facut ca orasul sa se transforme in cosmar pentru soferi, dar si pentru pietoni. Lugojenii au sunat degeaba la Salprest pentru ca utilajele au iesit pe drum abia dupa ora 15 cand stratul de zapada depus s-a transformat in gheata iar utilajele, si-asa putine, nu au mai putut face minuni. Mai mult decat atat, soferii utilajelor si-au dat seama ca sunt depasiti de situatie si asteapta noaptea pentru a incerca sa mai repare ceva din decizia pripita a primarului. Nu este exclus ca pe timpul noptii Boldea sa ceara sprijin si de la firmele din oras care au utilaje performante de deszapezire. Se pare ca primarul a cerut ajutor la aceste firme, insa a primit raspuns negativ deoarece utilajele se afla angajate in actiuni de deszapezire pe drumurile judetene. Va reamintim ca serviciul de deszapezire a strazilor principale a fost incredintat catre Salprest, firma aflata in subordinea Consiliului Local Lugoj si nu unei firme specializate, asa cum era normal, astfel ca acest serviciu se face de catre niste amatori, dupa ordinele primarului.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !





