Dupa ce, joi, Guvernul a anuntat finantarea lucrarilor la podul de fier de peste Timis, vineri, a fost semnat la Bucuresti, contractul de proiectare si executie a cresei de pe strada Gheorghe Doja. Asadar, e sigur, Lugojul va avea o cresa la standarde occidentale a carei valoare va fi de 21. 667.344,35 lei. Contractul a fost semnat de primarul interimar al Lugojului, Bogdan Blidariu. In vara anului trecut, primarul ales al Lugojului, Claudiu Buciu, a venit cu ideea construirii unei crese, dupa mai multe intalniri cu sefii institutiilor de invatamant. Au fost luate in calcul mai multe locatii din oras, insa, pana la urma s-a decis ca aceasta constructie sa fie amplasata peste drum de spital. Proiectul este unul foarte modern si va putea deservi 110 copii, impartiti in 11 grupe. Buciu a demarat documentatii si pentru reabilitarea altor unitati de invatamant din oras, printre care si constructia gradinitei din Balta Lata. Primarul ales al Lugojului a criticat in nenumarate randuri administratia PSD la a carei conducere s-au aflat Boldea si Dobra, pentru faptul ca a investit sume modice in unitatile de invatamant din Lugoj, lucru din cauza caruia infrastructura scolara este aproape un dezastru. Lugojul este mult in urma altor orase care au accesat milioane de euro din bani europeni. Asadar, administratia locala aduce in oras inca o investitie de 21 de milioane de lei, in timp ce seful PSD Lugoj face crize de nervi si incearca disperat pe Facebook sa isi salveze de la concediere oamenii care sunt platiti degeaba prin institutiile subordonate Primariei Lugoj. „Cresele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare si fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie si apa calda din surse regenerabile, iar anvelopa cladirii va fi foarte bine izolata termic, cu usi si geamuri izolante. Cladirile vor fi, de asemenea, dotate cu pompe de caldura cu puturi forate în mare adancime, care asigura un agent termic de 10 grade Celsius, indiferent de anotimp. Vara pot fi folosite pentru racirea spatiului, iar iarna ajuta la încalzire, fiind nevoie de un aport de energie redus pentru a încalzi cresele pornind de la 10 grade Celsius.”, a anuntat Ministerul Dezvoltarii. Lucrarile incep in primavara anului viitor.