Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian

Alerta pe DN68 A. Un autoturism a lovit o cisterna plina cu gaz

26 Februarie 2016
Lugojinfo.ro-Un autoturism a lovit in plin o cisterna plina cu gaz Foto: Lugojinfo.ro

Mai multe echipaje ale pompierilor au fost nevoite sa intervina vineri seara pe drumul care leaga orasul Lugoj de Faget dupa ce un sofer neatent a lovit o cisterna cu gaz lichefiat.

Politistii au anuntat ca accidentul s-a produs pe fondul neatentiei. ”Este vorba de un barbat de 65 de ani din localitatea Curtea care circula din directia Lugoj, spre Faget si din cauza nepastrarii distantei in mers a lovit o cisterna plina cu GPL. Accidentul a avut loc intre localitatile Dumbrava si Faget”, au declarat pentru lugojinfo.ro reprezentantii Serviciului Politiei Rutiere Timis. Pompierii si politistii ajunsi la locul accidentului  au constatat ca nici o persoana nu a fost ranita iar din cisterna nu exista scurgeri. ”Au fost luate toate masurile pentru astfel de cazuri, zona a fost asigurata”, a anuntat ISU Timis. Circulatia rutiera a fost blocata pe ambele sensuri aproximativ 30 de minute. Soferul autoturismului a fost sanctionat contraventional.