Imprimă această pagină

Operatiune antidrog la Lugoj. 33 de persoane ridicate si duse la audieri

05 Martie 2019
Lugoj info.ro -Operatiune antidrog la Lugoj foto : Lugoj Info.ro

Politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Timisoara – Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Timisoara, au efectuat 27 de perchezitii domiciliare, pe raza municipiilor Timisoara si Lugoj.

Actiunea a vizat 33 de persoane, cu varste cuprinse între 16 si 30 de ani, membri ai unei grupari specializate în traficul stradal de droguri de risc si mare risc.

 În urma perchezitiilor, politistii au ridicat peste o jumatate de kilogram de substante susceptibile a fi cannabis, 200 de grame de hasis, mai multe doze MDMA, 32 de comprimate susceptibile a contine substante psihoactive, 8 cantare, o cultura formata din 6 plante de cannabis, un pistol cu gaze, 6 cartuse, un cort pentru cultura indoor cannabis, 25.600 de lei, 990 de euro si 34 de telefoane mobile.

33 de persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T.- S.T. Timisoara, pentru audieri. Din cercetari a reiesit ca, începand cu octombrie 2017, pana în februarie 2019, persoanele banuite ar fi constituit un grup infractional organizat în vederea procurarii si comercializarii de droguri de risc si de mare risc si substante susceptibile a avea efecte psihoactive, în scopul obtinerii de venituri materiale ilicite.

 Cum functiona grupul infractional

 Gruparea infractionala ar fi fost stratificata pe 3 niveluri: dealeri mari, medii si stradali. Dealerii mari ar fi detinut cantitati mari de droguri, pe care ulterior le-ar fi comercializat. Dealerii medii ar fi avut un rol preponderent de intermediari între banuitii de pe nivelurile I si III si ar fi achizitionat cantitati mari de droguri de la dealerii mari, pe care, ulterior, le –ar fi vandut celor de la nivelul inferior, dar si propriilor clienti. Dealerii stradali ar fi achizitionat cantitati de droguri, în special de la dealerii intermediari, pe care le-ar fi vandut, în principal, cercului lor de consumatori. La activitati au participat si politisti de combatere a criminalitatii organizate din Arad, Caras-Severin si Oradea.  De asemenea, au acordat sprijin si politisti din cadrul Politiei Municipiului Timisoara si Politiei Municipiului Lugoj, luptatori din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale Timis, jandarmi din Timisoara, precum si un echipaj canin de la Directia Regionala Vamala Timisoara.

 

02.png 03.png 04.png

mascati02.png thumbnail.png