Romanian Czech English French German Hungarian Italian Portuguese Serbian Spanish Ukrainian
Autoliv pagini 2

Cea mai mare pedeapsa depaseste 15 ani de inchisoare. O familie de hoti din Lugoj condamnata la ani grei de inchisoare

12 Martie 2019
Lugoj Info.ro -Cea mai mare pedeapsa depaseste 15 ani de inchisoare

Politistii lugojeni au reusit sa trimita dupa gratii, pentru multi ani, trei membri ai unei familii care isi facuse un obicei din a fura din casele oamenilor.

Indivizii obtineau informatii despre persoanele care detineau imobile in Lugoj si care nu stateau efectiv in locuinte si dupa ce intrau in case furau absolut tot. In urma cu mai bine de trei ani, politistii si procurorii au descins la domiciliile hotilor si aveau sa descopere ca indivizii furau pana si chiuvetele din locuintele pradate. In urma actiunii, oamenii legii au avut nevoie de un camion pentru a cara bunurile furate. Magistratii de la Curtea de Apel Timisoara au respins acum apelurile inaintate de hoti si astfel au pastrat sentinta Judecatoriei Lugoj, prin care infractorii erau condamnati la ani grei de puscarie pentru o serie de furturi. In urma deciziei judecatorilor, Voda Virgil Muzur a fost condamnat la 15 ani si 2 luni de inchisoare pentru furt calificat in forma continuata, Voda Elvis Zobar va sta dupa gratii 8 ani si 2 luni de inchisoare, in timp ce Voda Niculina Angelica va petrece urmatorii doi ani in puscarie. Voda Elena, o alta membra a familiei de infractori, a fost condamnata la un an si patru luni de inchisoare cu suspendare, judecatorii stabilind un termen de supraveghere de patru ani dupa ce a fost gasita vinovata pentru furt calificat. Sentinta este definitiva, toate persoanele condamnate la inchisoare cu executare aflandu-se in acest moment in penitenciar.

Octavian