Nenorocirea s-a petrecut in cartierul Cotu Mic. Politistii si echipajele de salvare au fost solicitate sa intervina pentru ca un barbat se manifesta ciudat, cel mai probabil in urma unei depresii. Apelul a fost facut de catre concubina barbatului, care a solicitat ajutor medical dupa ce a vazut ca, cel cu care impartea domiciliul nu se simtea deloc bine. Ajunsi la usa apartamentului, politistii si cei de la ambulanta au vorbit minute bune cu barbatul si dupa ce au realizat ca omul s-a linistit, i-au recomandat sa mearga la spital. Individul a cerut cateva minute, sa se schimbe de haine insa, la un moment dat, de fata cu copiii, politistii si personalul medical, barbatul a fugit spre balcon si s-a aruncat in gol. Medicii au alergat intr-un suflet pana la parter, dar nu au mai putut face nimic, barbatul in varsta de 39 de ani fiind gasit decedat dupa ce s-a izbit violent de trotuarul din fata blocului. Vecinii sustin ca lugojeanul era abatut in ultima perioada, acesta plangandu-se ca a ramas fara serviciu. Trupul fara viata a fost transportat la morga spitalului din Lugoj.
{gallery}sinucidere0506{/gallery}