Gasit vinovat! Viscol, autointitulatul print al tiganilor, condamnat la sapte ani de inchisoare dupa ce a mituit sefii politiei

16 Martie 2021
Lugoj Info.ro -Viscol, autointitulatul print al tiganilor, condamnat la sapte ani de inchisoare dupa ce a mituit sefii politiei foto : Lugoj Info.ro (ARHIVA)

Curtea de Apel Timisoara a dat verdictul intr-unul dintre cele mai rasunatoare dosare de coruptie din ultimii ani.

Magistratii l-au gasit vinovat pe lugojeanul Iulian Bot, zis Viscol, care in urma cu cativa ani a reusit sa mituiasca mai multi ofiteri din cadrul IPJ Timis. Bot Iulian a fost acuzat de procurorii DNA de constituirea unui grup infractional organizat, evaziune fiscala, in forma continuata, dare de mita (4 infractiuni) si cumparare de influenta (2 infractiuni) si a fost condamnat la sapte ani de inchisoare. In acelasi dosar au mai fost condamnati Muntean Sorin Petru - 6 ani, Pavel Dumitru, 5 ani de detentie si Bilc Marin a primit o pedeapsa de 3 ani 6 luni. 

“Din ordonantele intocmite de procurori a rezultat ca exista date si probe potrivit carora:

In cursul anilor 2011 - 2013, inculpatul Bot Iulian, impreuna cu mai multe persoane de incredere, s-au constituit si au actionat in cadrul unui grup infractional organizat, avand ca scop desfasurarea de activitati evazioniste, prin intermediul a doua societati comerciale controlate prin persoane interpuse.

Activitatea infractionala a grupului, care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 2 milioane lei, s-a manifestat pe linia importului de autoturisme din spatiul european si revanzarii acestora „la negru”, cu eludarea obligatiilor legale privind plata taxelor si impozitelor datorate catre bugetul de stat.

Activitatile infractionale ale gruparii coordonata de inculpatul Bot Iulian s-au bucurat de sprijinul si protectia inculpatilor Muntean Sorin Petru si Pavel Dumitru in calitate de sef al Inspectoratului de Politie al Judetului Timis, respectiv sef al Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul I.P.J. Timis, care au fost atrasi de-a lungul timpului in sfera de influenta a grupului si fidelizati prin oferirea periodica a unor avantaje patrimoniale si sume de bani. 

In acest sens, acestia au racolat in cadrul grupului alti ofiteri de politie si au coordonat activitatile infractionale de mituire a acestora, in scopul de a-i asigura lui Bot Iulian o solutie favorabila in dosarul in care era cercetat. De asemenea, cei doi inculpati au stabilit impreuna cu ceilalti membri ai grupului infractional strategiile pe care acestia sa le adopte pentru a determina procurorul care supraveghea urmarirea penala sa admita o cerere de efectuarea a unei expertize contabile, in conditiile in care verificarile nu erau finalizate, indicand totodata expertul prin care puteau obtine concluzii favorabile, in situatia in care cunosteau faptul ca evidenta contabila pe baza careia urma a se efectua expertiza a fost falsificata. Totodata, inculpatii Muntean Sorin Petru si Pavel Dumitru au efectuat demersuri in vederea diseminarii, catre inculpatul Bot Iulian, a inscrisurilor relevante aflate la dosarul cauzei si au conceput impreuna cu ceilalti membri ai gruparii, o strategie de inlocuire a documentelor contabile relevante menita sa schimbe situatia juridica dedusa cercetarilor.

Un alt membru, cooptat in cadrul grupului infractional a fost inculpatul Bilc Marin, avocat in cadrul Baroului Timis, persoana de incredere a inculpatilor Muntean Sorin Petru si Bot Iulian, pe acesta din urma reprezentandu-l in mai multe dosare aflate pe rolul instantelor.

Rolul primordial al inculpatului Bot Iulian a fost acela de a asigura suport financiar fiecarui membru atras si implicat in activitatea infractionala, de a identifica martori si de a depune inscrisuri de natura sa confirme sustinerile stabilite in cadrul strategiei de aparare.

Scopul urmarit de avocat a fost acela de a ascunde activitatea infractionala evazionista derulata prin cele doua societati controlate de inculpatul Bot Iulian, de a diminua consecintele financiar-fiscale produse prin aceasta si, eventual, de a implica raspunderea penala a altor persoane decat a sa.

Concret, in perioada 2013-2016, inculpatul Bot Iulian a remis inculpatilor Muntean Petru Sorin, Pavel Dumitru, cate 7.000 euro si altor doua persoane (un ofiter de politie-denuntator in cauza si un contabil neidentificat pana in prezent) sumele de 3.500 euro, respectiv 2.000 euro, in scopul ca acestia sa-si indeplineasca in mod defectuos atributiunile de serviciu, in legatura cu instrumentarea unui dosar penal in care acesta era cercetat pentru savarsirea unor infractiuni de evaziune fiscala, in asa fel incat administrarea probelor sa conduca la o solutie in favoarea sa.

In aceeasi perioada si in acelasi scop, inculpatul Bîlc Marin a pretins de la inculpatul Bot Iulian mai multe sume de bani, primind de la acesta din urma o suma cuprinsa intre 6.000 - 7.000 euro pentru a-si exercita influenta asupra ofiterilor de politie judiciara si asupra unui procuror, care aveau in lucru dosarul respectiv. Avocatul i-a mai promis omului de afaceri ca ii va determina pe acestia sa urgenteze administrarea probelor in cauza ce-l privea, asa incat solutia finala sa-i fie favorabila.

De asemenea, inculpatii Muntean Petru Sorin si Bîlc Marin l-au determinat pe inculpatul Bot Iulian sa-i remita suma totala de 1.500 euro denuntatorului pentru ca acesta din urma sa isi indeplineasca atributiunile de serviciu in directia indicata de membrii grupului infractional..

In contextul mentionat mai sus, inculpatul Pavel Dumitru a pretins pentru sine si pentru alta persoana cate 2.000 euro, sume pe care le-a primit printr-un intermediar, in considerarea influentei pe care a presupus ca o avea asupra persoanelor care instrumentau cauza penala respectiva”, a anuntat DNA Timisoara in urma cu cinci ani, cand au avut loc o serie de descinderi. Sentinta nu este definitiva si poate fi atacata cu apel.