Parabo Market Lugoj

(VIDEO) Decizie in prima instanta. Peste 45 de ani de inchisoare pentru liderii clanului Caldaras pentru atacul armat de pe strada Nicolae Titulescu din Lugoj

19 Aprilie 2021
Lugoj Info.ro -Peste 45 de ani de inchisoare pentru liderii clanului Caldaras pentru atacul armat de pe strada Nicolae Titulescu din Lugoj foto-video : Lugoj Info.ro (ARHIVA)

Tribunalul Timis a dat prima sentinta in dosarul in care mai multi lideri ai clanului Cladaras din Lugoj erau acuzati ca au atacat un clan rival folosind arme de foc pentru a face rost de bani.

Miruna International

Evenimentul s-a petrecut in vara anului 2017, pe strada Nicolae Titulescu. Cazul a fost preluat de catre procurorii din cadrul Sectiei de urmarire penala si criminalistica a Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casatie si Justitie care au trimis dosarul magistratilor timisoreni. Patru persoane au fost trimise in judecata. “În fapt, în ziua de 21.08.2017, în jurul orelor 22-23, cei patru inculpati s-au deplasat cu un autoturism apartinand unuia dintre ei la domiciliul persoanei vatamate unde, unul dintre inculpati, cu ajutorul celorlalti trei, a executat mai multe trageri cu arma de foc de calibru 9 mm asupra locuintei în care se aflau 8 persoane, dintre care patru minori. Aceasta actiune a fost facuta în scopul constrangerii persoanei vatamate sa remita catre trei dintre inculpati suma de 100.000 euro, activitate infractionala caracterizata printr-un ansamblu de actiuni ilicite (exercitarea de amenintari cu acte de violenta extrema, telefonic si prin intermediul retelei de socializare Facebook, prin realizarea de transmisiuni audio-video în timp real), ce au debutat în primavara anului 2017.”, au anuntat procurorii la momentul trimiterii in judecata a celor patru indivizi. Luni,Tribunalul Timis i-a condamnat pe toti cei patru inculpati.

Caldaras Costa, zis Baloo a fost condamnat la 13 ani de inchisoare. El a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru tentativa la omor calificat, 3 ani închisoare pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor, 2 ani închisoare pentru uz de arma fara drept si 4 ani închisoare pentru santaj. In urma contopirii pedepselor aplicate, magistratii au decis ca inculpatul Caldaras Costa va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare la care au adaugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 ani închisoare urmand ca, în final, sa execute 13 (treisprezece) ani închisoare.

Caldaras Ion Titus, zis Ghita a fost condamnat la 12 ani de inchisoare. Individul a fost condamnat la 9 ani închisoare pentru complicitate la tentativa la omor calificat, 3 ani închisoare pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor, 2 ani închisoare pentru complicitate la uz de arma fara drept si 4 ani închisoare pentru santaj. Pedepsele au fost contopite iar magistratii au decis ca inculpatul Caldaras Ioan Titus sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare la care s-a adaugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 ani închisoare urmand ca, în final acesta sa execute 12 ani închisoare.

Caldaras Lutca, zisa Garoafa a fost condamnata la 10 ani si 6 luni de inchisoare. Ea a fost condamnata la 8 ani de închisoare pentru tentativa la omor calificat, 2 ani închisoare pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor, 1 an si 6 luni închisoare pentru complicitate la uz de arma fara drept, 4 ani închisoare pentru santaj. Magistratii au contopit pedepsele aplicate, iar inculpata Lutca Caldaras va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare la care adauga sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani si 6 luni închisoare urmand ca, în final, sa execute 10 ani si 6 luni închisoare.

In fine, Milos Daniel Cornel a fost condamnat la 9 ani, 7 luni si 10 zile de inchisoare. Milos a primit 7 ani si 6 luni închisoare pentru complicitate la tentativa la omor calificat, 2 ani închisoare pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor, 1 an închisoare pentru complicitate la uz de arma fara drept. Judecatorii au constatat ca infractiunile pentru care inculpatul i-au fost aplicate cele trei pedepse anterior mentionate au fost savarsite în concurs real eterogen cu infractiunea de distrugere pentru care i-a fost aplicata pedeapsa de 3 ani si 4 luni închisoare de catre Judecatoria Lugoj ramasa definitiva la 05.03.2019 prin decizia Curtii de Apel Timisoara. Judecatorii au decis ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani si 6 luni închisoare la care au adaugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani 1 luna si 10 zile închisoare, astfel ca acesta va executa 9  ani 7 luni si 10 zile închisoare.

Sentinta nu este definitiva si va putea fi atacata cu apel.