Parabo Market Lugoj

Criminal in libertate. Sunati la 112 daca il vedeti

28 Aprilie 2021
Lugoj Info.ro -Sunati la 112 daca il vedeti foto : IPJ Timis

Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis au dispus punerea în miscare a actiunii penale, în lipsa, fata un cetatean afgan, sub aspectul savarsirii infractiunilor de omor si tentativa de omor.

Miruna International

„În fapt, s-a retinut ca în cursul dupa-amiezii de 19.04.2021, în jurul orei 16.36, inculpatul, cetatean afgan, în timp ce se deplasa alaturi de alti trei migranti afgani, pe bulevardul Republicii din Timisoara, ar fi aplicat, în spate, unei victime, la randul sau migrant, o lovitura cu un cutit, producandu-i o plaga înjunghiata penetranta, soldata cu hemoragie, leziune traumatica grava ce a condus la decesul victimei, în scurt timp, la spital. În prealabil,  în acelasi context, inculpatul ar fi aplicat o lovitura de cutit si unui alt migrant, lovitura soldata cu o plaga înjunghiata care a impus internarea acestuia, în vederea acordarii de îngrijiri medicale. Dupa comiterea faptelor, inculpatul a fugit si s-a ascuns, în scopul sustragerii de la urmarirea penala, iar pana la acest moment procesual nu s-a reusit depistarea si audierea sa, astfel ca a fost sesizat judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Timis, cu propunere de luare a masurii arestarii preventive fata de suspect, în lipsa.”, au anuntat procurorii. Politistii fac apel la cetateni pentru a ajuta la prinderea barbatului în varsta de 27 de ani, în vederea identificarii lui. “Facem apel la cetateni, ca oricine recunoaste aceasta persoana din fotografie sau poate oferi informatii cu privire la aceasta, sa apeleze de îndata Serviciul de Urgenta 112 sau sa contacteze cea mai apropiata unitate de politie. De asemenea, va recomandam ca la întalnirea în spatiul public a acestui barbat, sa pastrati distanta si sa evitati orice interactiune cu acesta!”, au precizat reprezentantii IPJ Timis.