Traficant de tigari din Lugoj incarcerat la 72 de ani

28 Martie 2022
Lugoj Info.ro -Traficant de tigari din Lugoj incarcerat la 72 de ani foto: ARHIVA

Un barbat din Lugoj a fost retinut de politisti si predat Penitenciarului Timisoara dupa ce pe numele sau a fost emis un mandat de executare a pedepsei de catre Judecatoria Lugoj.

Lugojeanul in varsta de 72 de ani a primit o noua condamnare zilele trecute dupa ce a fost gasit vinovat pentru contrabanda cu tigari. Magistratii au fost nevoiti sa anuleze o alta condamnare cu suspendare primita in urma cu cateva luni, astfel ca batranul a ajuns intr-un final la puscarie trebuind sa execute o pedeapsa de 2 ani si 6 luni de inchisoare. Rudele barbatului s-au revoltat si au sustinut ca omul se afla intr-o stare de sanatate precara si ca nu ar mai fi trebuit sa fie dus la inchisoare, insa politistii au fost obligati sa puna in aplicare mandatul. In ultimii ani, politistii, procurorii si judecatorii au distrus mai multe retele de trafic de tigari de contrabanda din Lugoj, insa fenomenul este departe de a fi eradicat complet. Oamenii legii sustin ca de multe ori traficantii ajung sa foloseasca batrani si minori pentru ilegalitati sperand ca acestia nu vor raspunde penal. Din pacate, cazul din aceste zile demonstreaza ca legea se aplica indiferent de varsta.