Mai multe echipaje de pompieri au intervenit marți la un incendiu izbucnit în localitatea Gladna Română.
ISU Timiș a precizat că incendiul a fost anunțat la ora 16:30, printr-un apel la 112. Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că incendiul se manifesta la o clădire dezafectată din localitatea care aparține de comuna Fărdea.
„Au fost alertate Stația de Pompieri Făget și Detașamentul de Pompieri Lugoj, iar la locul evenimentului s-au deplasat 13 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. În sprijin acționează Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Fărdea. La nivelul Stației Făget s-a dispus creșterea capacității operaționale. La sosirea echipajelor de intervenție s-a constatat că incendiul se manifestă la acoperișul unei clădiri (fosta școală), pe o suprafață de aproximativ 300 mp.”, a anunțat ISU Timiș. Incendiul a fost lichidat. Pompierii acționează pentru identificarea posibilelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative.