marți, 15 iulie 2025
23.1 C
Lugoj
spot_img

Foștii primari își petrec ultimele zile în funcții. Achiziții cu încredințare directă de sute de mii de lei în doar câteva zile la o primărie de lângă Lugoj

Data:

spot_img
spot_img
spot_img

Au mai rămas aproximativ trei săptămâni până când noii primari din câteva localități din zona Lugoj-Făget își vor prelua mandatele pentru următorii patru ani. În timp ce colegii lor, care au rămas pe funcții, știu în mare ce au de făcut și pe ce fonduri se vor baza până în 2028, unii așteaptă cu nerăbdare să depună jurământul și să vadă ce bani și proiecte moștenesc. La fel ca în urmă cu patru ani, unii dintre primarii care au pierdut alegerile din vară fac eforturi considerabile pentru a lăsa cât mai puțini bani în bugetul primăriilor pentru succesorii lor.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

Dacă în urmă cu patru ani, la Fârdea, primărița s-a trezit cu conturile goale, acum o situație cel puțin suspectă este în comuna Dumbrava. Comuna, aflată aproximativ la jumătatea drumului dintre Lugoj și Făget, se pregătește să se despartă de primarul UDMR Ioan Ihasz, care a condus primăria timp de mai multe mandate. Cu câteva zile înainte de a preda mandatul, administrația condusă de Ihasz a scos din vistierie, într-o singură zi, pe 1 octombrie, nu mai puțin de 600.000 de lei, echivalentul a aproximativ 125.000 de euro. Cheltuiala este considerată de unii localnici cel puțin ciudată, având în vedere că până acum administrația nu a făcut achiziții atât de mari. Mulți consideră că aceasta este o încercare de a cheltui banii comunei pentru a nu-i lăsa la dispoziția viitorului primar.

Contactat de Lugoj Info.ro, primarul ales, Cristian Olariu, a declarat că nu este la curent cu achizițiile făcute de primarul încă în funcție și că va analiza situația bugetului comunei doar după ce va prelua mandatul. Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, a atras atenția imediat după alegerile din iunie că instituția pe care o reprezintă va urmări cu mare atenție dispozițiile și deciziile vechilor aleși. Cel mai probabil, Primăria Dumbrava va fi una dintre primele comune unde vor fi efectuate verificări cu privire la legalitatea și necesitatea achizițiilor.

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

Din aceasi categorie
INFORMATII

Politica de confidentialitate

Acest site web foloseste cookie-uri astfel incat sa va putem oferi cea mai buna experienta de utilizator posibila. Informatiile cookie sunt stocate in browser-ul dvs. si indeplinesc functii precum recunoasterea dvs. atunci cand reveniti pe site-ul nostru web si ajutarea echipei noastre sa inteleaga care sectiuni ale site-ului le gasiti cele mai interesante si utile.