vineri, 3 aprilie 2026
12.5 C
Lugoj
spot_img

„Gara nouă” din Lugoj, proiect anunțat ca modernizare majoră, riscă să devină un eșec. Demolări, clădiri abandonate și investiții reduse

Data:

spot_img
spot_img

Proiectul noii gări din Lugoj, prezentat inițial drept o investiție menită să aducă municipiul în rândul orașelor cu infrastructură feroviară modernă, riscă să se transforme într-un exemplu de gestionare defectuoasă a lucrărilor. După demolarea vechii gări și a mai multor clădiri din zona feroviară, imaginea actuală este departe de promisiunile făcute la lansarea proiectului.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

Potrivit informațiilor din cadrul CFR, unele construcții aflate în stare avansată de degradare au fost lăsate în picioare, fără nicio explicație. Decizia ridică semne de întrebare cu privire la modul în care este gestionată reconfigurarea întregului perimetru feroviar.

Situația devine și mai controversată în contextul în care proiectul a pierdut una dintre investițiile considerate esențiale pentru fluidizarea traficului. CFR ar fi renunțat la realizarea pasajului rutier din zona intersecției străzilor Bocșei și Banatului. Surse din domeniu susțin că decizia ar fi venit după presiuni exercitate asupra companiei de cale ferată de către membri și simpatizanți ai USR Lugoj, care, împreună cu mai mulți locatari și agenți economici din zonă, au contestat proiectul CFR. Pentru a evita riscul depășirii termenelor impuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență, compania a preferat eliminarea investiției, ceea ce reduce considerabil impactul proiectului asupra mobilității urbane.

În aceste condiții, modernizarea gării riscă să fie una parțială, iar beneficiile pentru călători și pentru traficul din oraș ar putea fi mult sub așteptări.

În prezent, singura clădire care ar urma să fie modernizată este cea a Oficiului Poștal Lugoj. Conform răspunsurilor oficiale, activitatea subunității poștale va rămâne în actuala locație.

Reprezentanții Poștei Române au transmis că instituția are în plan, începând cu anul 2026, un amplu program de renovare a subunităților poștale, „în concordanță cu noua identitate vizuală a companiei”, au precizat reprezentanții conducerii de la București.

Primarul Lugojului, Călin Dobra, a declarat joi că este total nemulțumit de ceea ce se întâmplă în zona gării:

„Sunt foarte nemulțumit de construcția noii gări și nu numai. Dacă s-a reușit partea legată de linie și infrastructură feroviară, iar lucrurile sunt în regulă, din punctul de vedere al noii gări și al situației pasajului, lucrurile sunt foarte delicate. Am solicitat ca pasajul să fie unul suprateran, dar în ton cu arhitectura zonei, nicidecum o construcție din beton care să distrugă zona și tot ce ar fi fost sub pasaj. Nu mai avem niciun rezultat în acest sens, iar, legat de gara nouă, este a nu știu câta oară când, chiar și săptămâna aceasta, am notificat din nou arhitectul-șef al Consiliului Județean Timiș, Ministerul Transporturilor și CFR, în legătură cu propunerea gării și cu ceea ce se întâmplă acolo. Primim randări extraordinare, pe care le-am aprobat, care s-ar preta pentru un model de gară pentru municipiul Lugoj, iar apoi documentele care vin spre avizare sunt cu totul altele. Indiferent de situație și de ceea ce se întâmplă în privința fondurilor europene, prin PNRR, implementarea acestui proiect nu poate însemna acceptarea unei gări sub forma unui hambar, în bătaie de joc.”, precizat Dobra.

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

spot_img

Din aceasi categorie
INFORMATII

Dezastru! Locuri de joacă distruse, mobilier vandalizat

Nu doar parcurile din Lugoj au ajuns ținta vandalilor....