Circulatia in centrul orasului Lugoj este blocata iar zona este impanzita de fortele de ordine dupa ce in interiorul unei banci a fost descoperita o grenada. Deocamdata nu se stie exact cine a lasat bomba acolo, dar banca a fost evacuata. Mai multe echipe de jandarmi si politie se afla la fata locului. Politistii au anuntat ca se asteapta o echipa speciala de interventie de la Timisoara. Prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Lugoj a ajuns la banca in urma cu cateva minute. Zona a fost izolata complet pe mai multe strazi. Unul dintre agentii de paza ai bancii sustine ca a sunat autoritatile dupa ce a vazut obiectul dubios.
Ora 17.40 – Echipa pirotehnica de la Timisoara a ajuns la banca. Politistii sunt insotiti de un caine special antrenat in astfel de situatii si poarta imbracaminte speciala.
Ora 17.47 – Unul dintre pirotehnisti a intrat in banca fiind asistat de doi pompieri. Politistul verifica atent obiectul inainte sa-l ridice.
Obiectul a fost filmat, in prima faza, din mai multe unghiuri iar imaginile sunt analizate in acest moment. Pirotehnistul a parasit locatia fara a ridica obiectul suspect. La o prima descriere acesta pare sa fie o bucata de material invelita in banda izolatoare, avand la capat un pix.
Ora 17.55 – Unul dintre politistii pirotehnisti patrunde in banca cu un caine special antrenat in detectarea explozibilelor. La prima vedere cainele evita obiectul, semn ca nu este vorba de explozibil. Dupa mai bine de un minut echipa de pirotehnisti a parasit banca.
Ora 17.59 – O a doua echipa de pirotehnisti de la Timisoara a sosit la banca din Lugoj. Pirotehnistii au intrat din nou in banca, iar gradul de siguranta in zona a fost extins. Obiectul se afla inca pe biroul din banca, nici unul dintre pirotehnisti nu are curajul sa-l ridice, deocamdata.
Ora 18.06 – Pirotehnistii pregatesc un lacas special in autospeciala. Se pare ca, dupa analizarea imaginilor s-a decis ridicarea obiectului si transportarea lui in conditii depline de siguranta. Politistii si jandarmii au evacuat zona pe o distanta de 150-200 de metri.
Ora 18.18 – Pirotehnistii au intrat din nou in incapere si au fost facute mai multe fotografii. Dupa doua minute, politistii au iesit din incapere. Deocamdata se analizeaza, din nou, cu mare atentie locul.
Ora 18.21 – Obiectul a fost ridicat.
Ora 18.23 – Pirotehnistii analizeaza in afara bancii obiectul si din cate se pare acesta nu reprezinta niciun pericol. Criminalistii fac mai multe poze, iar intreaga zona este deschisa circulatiei.
Ora 18.25 – Politistii au anuntat ca este vorba de o pompa pentru imprimanta. Trupele speciale dar si echipele de intervertie au fost retrase iar circulatia a revenit la normal.
{gallery}grenada2311{/gallery}