joi, 20 martie 2025
9.9 C
Lugoj
spot_img

Indivizii care au lovit un jandarm si un polițist la Petroasa Mare, trimiși în judecată pentru ultraj. Ce a scos la iveală ancheta procurorilor

Data:

spot_img
spot_img
spot_img

Procurorii lugojeni au finalizat ancheta privind incidentul în care un jandarm a fost lovit la Petroasa Mare de doi scandalagii. Dosarul de ultraj a fost transmis judecătorilor lugojeni la mai puțin de două luni de la scandalul care a revoltat opinia publică. În actul de sesizare s-a reținut că, la data de 06.05.2024, în timp ce se afla în localitatea Petroasa Mare, un jandarm și un polițist au fost agresați în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Unul dintre oamenii legii a fost lovit cu o sticlă de bere în zona spatelui și cu un obiect contondent din lemn, respectiv cu o coadă de mătură, în zona brațului drept, iar autospeciala de intervenție a fost avariată cu o scândură. Echipajul mixt a intervenit după o sesizare la 112. Medicii legiști au stabilit că jandarmul a suferit leziuni traumatice în urma agresiunii, astfel că a fost eliberat un certificat medical pentru 4-5 zile de îngrijiri medicale. Urmează ca judecătorii să decidă în câteva luni pedeapsa pe care o vor aplica celor doi agresori.

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

Din aceasi categorie
INFORMATII

Elevii lipsesc, salariile curg. Scandal în învățământul seral din Lugoj și Nădrag

Scandal uriaș în învățământul seral din Timiș, după ce...

Prognoza meteo. Temperaturile coboară până la -5 grade Celsius

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru...

Percheziții la Margina și Făget. Transport ilegal de arme, interceptat de polițiști

La data de 13 martie a.c., polițiștii Serviciului de...