Un lugojean care folosea un detector de metale, a descoperit intr-o padure din zona Lugojului, un inel.
La prima vedere, inelul pare a fi din bronz si conform legislatiei, barbatul l-a predat Primariei Lugoj, care la randul sau il va trimite la Timisoara. O data intrat in posesia specialistilor, acestia il vor analiza si vor stabili atat vechimea lui, cat si materialul din care este confectionat. Muzeograful Razvan Pinca, de la Muzeul de Istorie si Etnografie Lugoj, a declarat pentru Lugoj Info, dupa vizionarea unor fotografii, ca inelul pare a fi unul medieval provenind undeva din secolul XVII. Pinca sustine ca specialistii de la Timisoara vor lamuri exact care este vechimea acestei piese. Lugojeanul care a facut descoperirea are autorizatie de a folosi detectoare de metale de luna trecuta si este pentru prima oara cand face o astfel de descoperire.