Procurorii din Faget au decis trimiterea in judecata a unui barbat, care in primavara acestui an, a fost prins baut la volan.
Ajuns in fata judecatorilor, pensionarul a incercat sa scape de probleme, avand propria variata despre cum a ajuns sa fie prins baut la volan de catre politisti. Barbatul a fost oprit de oamenii legii in trafic, avand o imbibatie alcoolica peste limita legala, rezultatul analizei toxicologice-alcoolemie indicand valoarea de 1,19 g0/00 la prima recoltare de sange si respectiv 0,91 g0/00 la a doua recoltare. Stiind ca cel mai probabil urmeaza sa fie condamnat, barbatul a depus la dosar o cerere, prin care a criticat legalitatea administrarii probelor in cursul urmaririi penale, referitoare la modalitatea de stabilire a alcoolemiei. Individul a recunoscut ca a baut un pahar de tuica, dupa care s-a urcat in masina personala si a plecat spre casa situata pe strada imediat urmatoare, adica la o distanta de aproximativ 250 m. Barbatul a sustinut ca atunci cand a oprit in fata casei sale, organele de politie l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, astfel ca ulterior a fost transportat la spitalul din Faget si ca abia acolo s-a stabilit valoarea de 0,47 g/l alcool in aerul expirat. Incercand sa gaseasca alti vinovati pentru fapta lui, insul a sustinut ca deplasarea pe cei aproape doi kilometri din fata casei sale si pana la spital, ar fi durat aproximativ o ora, perioada in care ar fi tot fost plimbat prin oras. Din punctul sau de vedere, scopul organelor de politie a fost tragerea de timp, pentru ca alcoolul consumat sa-si faca efectul. Judecatorul de drepturi si libertati a respins ca inadmisibile obiectiunile individului si a decis ca acesta poate fi judecat pentru faptele sale. Urmeaza ca in cateva luni, judecatorii sa ii comunice pedeapsa.