După 32 de ani de viață trăiți departe de căldura maternă, o femeie își exprimă dorința de a-și reîntâlni mama, pe care nu a avut ocazia să o cunoască cu adevărat. Povestea ei este una dintre multele povești ale copiilor separați de familii, fie din motive sociale, fie din necesități economice, care încă își caută rădăcinile și identitatea pierdută.
Născută sub numele de Varga Gyöngyi pe 22 decembrie 1992, în Satu Mare, femeia își începe căutările pornind de la ultimele informații pe care le are despre familia sa biologică. Mama ei, Varga Elisabeta, locuia atunci în Belinț, județul Timiș, și avea alți doi copii acasă. De asemenea, era cunoscut faptul că familia mai avea o altă reședință în Turulung, la adresa Strada Digului.
Pe 19 mai 1993, la doar câteva luni după naștere, micuța Gyöngyi a fost dusă la spitalul din Lugoj, unde, din motive necunoscute, destinul a făcut ca ea să rămână internată pe termen lung. Mesajul prin care femeia își dorește să își reîntâlnească mama a fost postat pe pagina de Facebook The Never Forgotten Romanian Children.
**„Prima dată când am deschis ochii, te-am văzut pe tine, mamă. Astăzi, într-o zi de mare sărbătoare, după 32 de ani trăiți departe de tine, mi-aș dori să te găsesc și să pot să-ți spun pentru prima dată în viață: „La mulți ani, mamă!”
Numele meu la naștere a fost Varga Gyöngyi și sunt născută la data de 22.12.1992 în Satu Mare.
Astăzi sunt aici, în căutarea mamei mele, despre care știu că se numea Varga Elisabeta. Atunci avea domiciliul în localitatea Belinț, județul Timiș, și mai știu că, deși nu era căsătorită legal cu tatăl meu, mai avea alți doi copii acasă, frații mei.
Mai știu că mama mai avea un domiciliu în comuna Turulung, Strada Digului, Satu Mare.
Pe data de 19.05.1993, mama mea m-a dus la spitalul din Lugoj, Strada Gh. Deja, nr. 36, din județul Timiș, unde, mai apoi, am fost internată. Din păcate, destinul meu a fost să rămân acolo pentru totdeauna.
La scurt timp, m-am împrietenit cu cea care, mai târziu, mi-a devenit mamă. Păcat însă că am pierdut-o și pe ea, iar din nou am rămas singură!
Părinții adoptivi mi-au dăruit tot ceea ce își poate dori un copil: un cămin, o familie și o iubire nemărginită.
Mamă, aș vrea să știi că nu te învinovățesc. Sunt sigură că ai avut un motiv pentru care nu ai putut să mă păstrezi și vreau să-ți mulțumesc că mi-ai dat viață și șansa de a avea mai mult decât mi-ai fi putut oferi dacă rămâneam acasă.
Vă rog, astăzi, să îmi fiți alături cu toții DISTRIBUIND acest anunț, până ajunge la mama mea și la frățiorii mei!
Vă mulțumesc și vă doresc din suflet numai bine!
La mulți ani!”**
