sâmbătă, 14 iunie 2025
15.8 C
Lugoj
spot_img

Lugojean săltat de la cafea de polițiști. Are de executat mai bine de 11 ani de închisoare

Data:

spot_img
spot_img
spot_img

Un bărbat din Lugoj a fost ridicat de polițiști de la o cafenea din oraș, după ce oamenii legii au primit informații că pe numele său există un mandat de executare a pedepsei de 10 ani, 6 luni și 193 de zile de închisoare. Bărbatul a fost condamnat definitiv de către Curtea de Apel Suceava, după ce, alături de o femeie din Lugoj, a obligat o minoră din Suceava să se prostitueze. Lugojeanca a fost și ea condamnată la 8 ani și 6 luni de închisoare, însă aceasta se află deja după gratii, fiind condamnată într-un alt dosar.

Faptele s-ar fi petrecut în 2015, susțin surse judiciare. Conform rechizitoriului, fata a căzut victimă celor doi lugojeni prin metoda „loverboy”, după ce ar fi abandonat școala și s-a certat cu părinții. Ea a fost ademenită de cei doi cu promisiuni de viață luxoasă și chiar de căsătorie. Timp de câteva luni, fata a fost obligată să întrețină relații sexuale cu mai mulți clienți, fiind chiar bătută dacă se opunea.

Polițiștii au anunțat că bărbatul nu a opus rezistență.

„În cursul zilei de astăzi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lugoj au depistat, în municipiul Lugoj, o persoană pe numele căreia a fost emis de către Tribunalul Suceava un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Timișoara”, a anunțat IPJ Timiș.

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

Din aceasi categorie
INFORMATII

Politica de confidentialitate

Acest site web foloseste cookie-uri astfel incat sa va putem oferi cea mai buna experienta de utilizator posibila. Informatiile cookie sunt stocate in browser-ul dvs. si indeplinesc functii precum recunoasterea dvs. atunci cand reveniti pe site-ul nostru web si ajutarea echipei noastre sa inteleaga care sectiuni ale site-ului le gasiti cele mai interesante si utile.