Primaria Lugoj nu a depus nici macar un proiect pentru a obtine bani pentru reabilitarea scolilor lugojene, astfel ca de multe ori salile de cursuri se renoveaza din banii parintilor iar multe dintre scoli se multumesc cu donatii. ADR a anuntat joi ca a contractat trei noi proiecte cu finantare europeana, prin Regio – Programul Operational Regional (Regio-POR) 2014-2020, în Regiunea Vest, pentru reabilitarea, modernizarea si dotarea unor scoli din judetele Caras-Severin, Hunedoara si Timis. Contractele de finantare au fost semnate de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operational Regional în Regiunea Vest, si unitatile administrativ-teritoriale: Municipiul Resita, Orasul Uricani si Comuna Lenauheim, în calitate de beneficiari. Investitia de la Resita vizeaza reabilitarea, modernizarea si dotarea Scolii Gimnaziale nr. 7 din municipiu, de pe strada Progresului nr. 6. “Sunt prevazute interventii la corpul de cladire al Scolii Gimnaziale nr. 7 (regim de înaltime Sp+P+2E, suprafata construita desfasurata 2.215 mp), corpul Scolii Gimnaziale nr. 10 (Sp+P+2E, 2.232 mp), sala de sport, sala de gimnastica si atelier. Vor avea loc lucrari ample: izolarea termica a peretilor exteriori si a planseului peste ultimul nivel, consolidarea sarpantei, acolo unde este cazul, refacerea finisajelor interioare si exterioare, a instalatiilor termice, sanitare si electrice, inclusiv a bransamentelor, reorganizarea si suplimentarea grupurilor sanitare, înlocuirea ferestrelor si a usilor. La corpurile de scoala va fi montat cate un lift exterior accesibil persoanelor cu dizabilitati si rampe de acces. Proiectul cuprinde si achizitia de noi dotari: mobilier, materiale didactice, echipamente IT, dotari pentru sala sport etc. De asemenea, vor fi realizate amenajari exterioare: noi împrejmuiri, modernizarea si reamenajarea terenurilor de sport si a curtii scolii, iluminat. Valoarea totala a proiectului este de 14.565.402,89 lei, din care 14.274.094,83 lei finantare nerambursabila. Perioada de implementare este de 41 de luni. Proiectul de la Uricani, judetul Hunedoara, cuprinde, pe langa reabilitarea si dotarea Scolii Gimnaziale nr. 2, inclusiv a salii de sport, si investitii pentru îmbunatatirea unor spatii publice urbane. La scoala de pe strada Muncii nr. 12 (P+2E, 3.168 mp) sunt prevazute: reabilitarea exterioara – înlocuirea termoizolatiei si a tamplariei, refacerea si consolidarea elementelor de sarpanta, dupa caz, a finisajelor interioare si a pardoselilor, înlocuirea tamplariei interioare, recalibrarea instalatiilor sanitare, termice si electrice, dotarea cu mobilier nou si echipamente didactice, instalarea unui sistem de supraveghere video si montarea unei platforme elevator pentru accesul persoanelor cu dizabilitati la etajele superioare. La sala de sport va fi înlocuita termoizolatia peretilor exteriori, se vor reface finisajele si pardoselile, sistemul de colectare a apelor pluviale si instalatiile, se va înlocui tamplaria, se vor moderniza grupurile sanitare, se va amplasa un sistem de ventilatie, vor fi achizitionate echipamente noi si mobilier. O alta componenta a proiectului vizeaza reabilitarea unor tronsoane de drum pe Aleea Brazilor si amenajarea unui loc de joaca pentru copii – Parc Bloc 13, cu o suprafata de 1.695 mp. Se vor realiza sisteme de supraveghere video, de iluminat si de irigatii, se vor planta arbori si arbusti, se vor construi pergole, se vor amplasa echipamente de joaca, banci si cosuri de gunoi. Valoarea totala a investitiei este de 16.899.347,90 lei, din care 16.561.360.92 lei reprezinta finantare nerambursabila. Durata de implementare este de 42 de luni. În localitatea Grabat, comuna Lenauheim, din judetul Timis, va fi reabilitata si dotata Scoala Generala cu clasele I-VIII (Dp+P+1E, 2.236,22 mp). Sunt prevazute consolidarea elementelor structurale si reabilitarea termica a cladirii scolii, înlocuirea tamplariei din lemn cu tamplarie din PVC, refacerea finisajelor interioare si exterioare, reabilitarea elementelor de anvelopa si a instalatiilor sanitare, termice si electrice, echiparea grupurilor sanitare conform normelor în vigoare, construirea unei rampe pentru persoanele cu dizabilitati si montarea de sisteme de supraveghere video si antiefractie.Curtea va fi amenajata cu zone din tartan, destinate activitatilor sportive, zone de recreere si alei pietonale. Totodata, scoala va fi dotata cu mobilier si echipamente didactice. 182 de elevi se vor bucura de infrastructura scolara modernizata. Valoarea totala a proiectului este de 6.962.296,02 lei, din care 6.397.716,12 lei finantare nerambursabila. Perioada de implementare este de 35 de luni”, a anuntat Agentia de Dezvoltare Regionala Vest.