Actiunile se desfasoara în cadrul Campaniei Nationale parte a Planului de masuri realizat de Inspectia Muncii în colaborare cu Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, în vederea reducerii incidentei muncii nedeclarate si subdeclarate. Grupul tinta al acestor actiuni de control cu caracter inopinat îl reprezinta angajatorii cu domeniile de activitate:
– constructii – cod CAEN 41, 42, 43
– fabricarea produselor de brutarie si a produselor fainoase – cod CAEN 4520
– protectie si garda – cod CAEN 801
– depozite – cod CAEN 5210
– întretinere si reparare autovehicule – cod CAEN 4520
– comert – cod CAEN 47
– notariate si birouri de avocatura – cod CAEN 691
– arhitectura – cod CAEN 7111
În acelasi timp, inspectorii de munca efectueaza si actiuni de informare a angajatorilor si lucratorilor, punand astfel în evidenta avantajele pe care le aduce munca declarata si în egala masura, dezavantajele si riscurile la care se expun în cazul muncii fara forme legale, au anuntat reprezentantii ITM.
Munca nedeclarata reprezinta un fenomen extrem de nociv din cauza consecintelor sociale si economice pe care le produce: lipsa protectiei sociale pentru persoana care presteaza munca nedeclarata; lipsa drepturilor referitoare la concediul de odihna si la concediul medical, drepturi conferite de contractul individual de munca; lipsa certitudinii platii pentru munca prestata, plata fiind facuta în functie de bunavointa angajatorului; conditii nesigure de munca pentru lucratori; angajatorul este lipsit de posibilitatea legala de a-l responsabiliza pe lucrator pentru eventualele prejudicii produse de acesta; fondurile sociale si bugetul de stat sunt prejudiciate prin sustragerea de la plata impozitelor si a contributiilor sociale.