Un autoturism a ars aproape complet miercuri dimineață la marginea localității Cladova, pe drumul care duce spre Ierșnic, imaginile descoperite de localnici provocând panică și teamă. Mai mulți oameni spun că au fost șocați când au văzut mașina carbonizată și s-au temut, în primă fază, că cineva ar fi putut fi surprins în interior.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
Potrivit primelor informații, autoturismul, un BMW, ar fi fost implicat într-un accident rutier, după ce șoferul ar fi pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. La scurt timp după impact, mașina a fost cuprinsă de flăcări. Din fericire, conducătorul auto a reușit să iasă la timp din vehicul și să se salveze.
Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Timiș au confirmat că în urma incidentului nu s-au înregistrat victime. Incendiul a fost stins de pompieri, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.







