marți, 17 septembrie 2024
19.2 C
Lugoj
spot_img

Mașină lovită de tren pe strada Smârdan din Lugoj

Data:

spot_img
spot_img
spot_img

Un șofer din Lugoj a scăpat ca prin urechile acului dintr-un accident care putea avea urmări grave. Bărbatul conducea un autoturism când, la trecerea la nivel peste calea ferată care unește străzile Vicențiu Babeș cu Smârdan, a fost surprins de un tren personal care circula din direcția Caransebeș spre Lugoj. Din fericire, șoferul nu a pățit nimic și s-a ales doar cu o sperietură zdravănă, însă mașina va avea nevoie de reparații serioase. Mecanicul locomotivei a declarat că șoferul i-a ieșit brusc în față și nu părea să se fi asigurat.

În momentul producerii accidentului, sistemele acustice și luminoase de la trecerea peste calea ferată nu funcționau deoarece în zonă se fac lucrări, iar șoferii sunt obligați să oprească prin indicatorul STOP. Mecanicul a precizat că trenul nu avea viteză, lucru care a contat foarte mult. Trenul de persoane a înregistrat o întârziere de câteva zeci de minute până când echipele de intervenție au reușit să elibereze zona căii ferate. Șoferul și mecanicul au fost testați pentru consumul de alcool, testele fiind negative.

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

Din aceasi categorie
INFORMATII

Prognoza meteo pentru perioada 16 – 29 septembrie 2024 în Banat

Conform estimărilor realizate pe baza produselor numerice ale Centrului...

24 de baxuri de țigări netimbrate descoperite de polițiști într-o mașină pe un drum comunal

Lovitură de proporții dată de polițiști traficanților de țigări....

Controale severe la intrările și ieșirile în Germania, începând de luni

Republica Federală Germania a anunțat că își extinde controalele...