vineri, 23 mai 2025
19.2 C
Lugoj
spot_img

N-a mai ținut scotch-ul și sfoara. Unui bulgar i-a sărit capota de la Ferrari în mers, în fața polițiștilor

Data:

spot_img
spot_img

Scene comice pe drumul național 6, care leagă Lugojul de Caransebeș. Mai mulți șoferi care așteptau într-o coloană au fost martorii unui eveniment mai puțin obișnuit: unui Ferrari California i-a sărit capota în mers. Ghinionul șoferului, un cetățean bulgar, a fost că, la câțiva pași, se afla și un echipaj de poliție care supraveghea traficul.

„Stăteam în coloană în apropiere de Lugojel pentru că era aglomerație. Pe sensul dinspre Lugoj a venit în viteză un Ferrari. Când să ajungă în dreptul nostru, a încetinit pentru că a văzut poliția care supraveghea traficul. În acel moment, i s-a ridicat capota. Am rămas uluiți. Avea capota lipită cu scotch și legată cu o sfoară. Șoferul a oprit, a închis capota, numai că polițiștii l-au luat la întrebări”, a declarat pentru Lugoj Info.ro unul dintre martorii incidentului.

Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș a confirmat incidentul și a precizat că cetățeanul bulgar a plecat cu Ferrari-ul său pe platformă. „În urma verificărilor efectuate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 330 de lei, conform prevederilor O.U.G. 195/2002, fiind dispusă și măsura complementară a retragerii certificatului de înmatriculare a autoturismului pentru lipsa RCA și lipsa elementelor de caroserie”, au precizat polițiștii.

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

Din aceasi categorie
INFORMATII

Politica de confidentialitate

Acest site web foloseste cookie-uri astfel incat sa va putem oferi cea mai buna experienta de utilizator posibila. Informatiile cookie sunt stocate in browser-ul dvs. si indeplinesc functii precum recunoasterea dvs. atunci cand reveniti pe site-ul nostru web si ajutarea echipei noastre sa inteleaga care sectiuni ale site-ului le gasiti cele mai interesante si utile.