marți, 7 octombrie 2025
13.7 C
Lugoj
spot_img

Normalitate. Modernizarea căii ferate Lugoj – Timișoara prinde viteză: panouri fonoabsorbante în zonele locuite

Data:

spot_img
spot_img
spot_img

Modernizarea tronsonului de cale ferată Lugoj – Timișoara Est prinde tot mai mult contur. În zonele în care linia trece pe lângă locuințe, constructorii au început montarea panourilor fonoabsorbante, menite să reducă zgomotul produs de trenurile care, după finalizarea proiectului, vor circula cu până la 160 km/h. Primele panouri au fost instalate în zona străzii Smârdan.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

Proiectul, finanțat prin PNRR și derulat de CFR SA împreună cu FCC Construccion, are o valoare de 1,916 miliarde lei (fără TVA) și prevede modernizarea a peste 54 de kilometri de cale ferată. Lucrările includ dublarea liniei, electrificarea, modernizarea stațiilor Lugoj, Belinț, Topolovăț, Recaș și Remetea Mare, refacerea a 14 poduri și 39 de podețe, precum și montarea de semnalizare automată la trecerile la nivel.

Panourile fonoabsorbante, cu o lungime totală de peste 6 kilometri, fac parte din măsurile de protecție a mediului și a comunităților locale. În paralel, se execută lucrări de terasament, montare de șine noi, instalare de stâlpi pentru electrificare și construcția de pasaje pietonale și rutiere.

Termenul de finalizare a întregului tronson este iunie 2026, iar după recepție trenurile de călători vor putea circula cu viteze de până la 160 km/h, scurtând considerabil timpul de călătorie între Lugoj și Timișoara. Potrivit reprezentanților CFR, gradul de execuție al lucrărilor pe tronsonul Lugoj – Timișoara a depășit 43%.

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

Din aceasi categorie
INFORMATII

Politica de confidentialitate

Acest site web foloseste cookie-uri astfel incat sa va putem oferi cea mai buna experienta de utilizator posibila. Informatiile cookie sunt stocate in browser-ul dvs. si indeplinesc functii precum recunoasterea dvs. atunci cand reveniti pe site-ul nostru web si ajutarea echipei noastre sa inteleaga care sectiuni ale site-ului le gasiti cele mai interesante si utile.