Un barbat aflat la volanul unei masini, a fost oprit, luni dimineata, pentru un control de rutina efectuat de politistii lugojeni.
Omul in varsta de 45 de ani, a fost tras pe dreapta pe strada Avram Iancu din Lugoj, au anuntat politistii. La verificarea masinii, echipajele politiei au constatat ca pe autoturism se aflau numere rosii, care nu mai erau valabile din 2001. Verificarile soferului in baza de date si cu etilotestul, au scos in evidenta faptul ca soferul era si baut si nu avea nici permis. “In urma verificarilor efectuate in bazele de date, a reiesit ca barbatul avea permisul de conducere retinut, iar autoturismul avea aplicate numere false de inmatriculare. De asemenea, in urma testarii cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur in aerul expirat, acesta fiind condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice.”, a anuntat IPJ Timis. Pe numele barbatului a fost intocmit un dosar penal, sub aspectul savarsirii infractiunilor de conducerea unui autovehicul avand exercitarea dreptului de a conduce suspendata, punerea in circulatie sau conducerea unui autovehicul cu numar fals de inmatriculare si conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice.