Veste dureroasă pentru iubitorii muzicii clasice și pentru comunitatea culturală din Banat. Doctorul și speologul Constantin Lupu, omul care a avut curajul și viziunea de a organiza, în urmă cu peste patru decenii, primele concerte de muzică clasică în Peștera Românești, s-a stins din viață.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
Anunțul a fost făcut de prietenul său apropiat, Ioan Garboni, care a transmis un mesaj emoționant:
„A plecat dintre noi. Spre lumină! Anul acesta, Concertul Simfonic din peșteră se va ține fără el. Dr. Constantin Lupu, cel care acum 50 de ani a înființat Asociația Speotimiș, iar apoi, în 1984, a inițiat seria de concerte din Peștera Românești. Ca medic, a fost un profesionist desăvârșit, iar ca OM un exemplu pentru toți. Am avut onoarea ca din 1990 să fiu lângă el și să organizăm împreună evenimente de neuitat. Drum lin spre stele, prieten drag! Sincere condoleanțe Gabrielei și întregii familii! Dumnezeu să-l odihnească!”.
Concertul simfonic din Peștera Românești, un eveniment unic în România, a devenit de-a lungul timpului o tradiție culturală care a atras zeci de mii de spectatori și orchestre prestigioase din țară și străinătate. Ecoul natural al grotei a transformat spațiul într-o adevărată sală de concerte, iar inițiativa lui Lupu a fost un exemplu despre cum pasiunea și viziunea pot transforma o idee îndrăzneață într-o tradiție cu valoare europeană.
Moartea lui Constantin Lupu lasă în urmă un gol imens, dar și o moștenire culturală ce va continua să inspire generații întregi.