Președintele PSD Timiș, candidatul comun al alianței PSD-PNL la șefia Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, vine sâmbătă la Lugoj.
Președinte interimar al Camerei Deputaților, Simonis se va afla pentru câteva ore la Lugoj pentru lansarea candidatului PSD la alegerile din luna iunie. Surse din PSD Lugoj susțin că Simonis va fi așteptat de către „oamenii noi” din filiala locală a social-democraților, printre care se află și infractorul Cosmin Baru. Membru în biroul local, ales în 2022 și prezentat de Dobra ca un om integru și priceput, Baru a fost condamnat definitiv pentru trafic de țigări în 2020. În urmă cu câteva zile, PSD Lugoj a comunicat că listele pentru candidaturile de consilieri nu au fost încă finalizate și a lăsat să se înțeleagă că Baru se bucură în continuare de aprecierea conducerii PSD Lugoj și, implicit, a PSD Timiș. Conform unor surse, Cosmin Baru, condamnat la închisoare cu suspendare, ar ocupa poziția a doua pe lista de candidaturi din partea PSD Lugoj, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care o alianță PNL-PSD la Lugoj nu este posibilă și a fost refuzată din start de liberalii lugojeni. La alegerile din partid de acum doi ani, Baru a fost ales membru în conducerea PSD, în fața lui Alfred Simonis și Mihai Ritivoiu. Dobra a ascuns și atunci, la fel ca și acum, faptul că acesta este condamnat penal. Rămâne de văzut dacă Simonis va sprijini ascensiunea prietenilor lui Dobra în Consiliul Local și în partid în ciuda condamnărilor penale.