Locuitorii din estul judetului au intrat in panica, miercuri, dupa ce mai multe aeronave militare au zburat la joasa inaltime.
Zgomotul avioanelor si elicopterelor i-au scos pe unii oameni din casa, facandu-i sa se intrebe ce se intampla. La Faget s-au inregistrat si cateva apeluri telefonice, prin care locuitorii orasului au cerut explicatii autoritatilor locale. Oamenilor care s-au gandit la razboi, li s-a explicat ca nu exista niciun pericol si li s-a recomandat sa stea calmi. Contactati de Lugoj Info.ro, reprezentantii Fortelor Aeriene Romane au declarat ca pana la sfarsitul lunii martie, pe raza judetului, sunt programate mai multe zboruri de antrenament. “Aeronave C-27J Spartan, AN-26 si IAR 330 ale Fortelor Aeriene Romane executa, pana pe 31 martie, zboruri de antrenament la inaltimi mici, in mai multe judete, printre care si judetul Timis. Aceste activitati de zbor, planificate cu un an inainte, sunt executate in conformitate cu Planul de Instruire in Zbor si in concordanta cu reglementarile aeronautice in vigoare, avand drept scop cresterea nivelului de antrenare a personalului navigant si mentinerea capacitatii actionale a Fortelor Aeriene Romane.”, au precizat acestia. Avand in vedere explicatiile de mai sus, nu este exclus ca avioane si elicoptere militare aflate in dotarea fortelor aeriene, sa mai fie vazute chiar si in zona Lugoj. Asadar, nu exista niciun motiv de panica. VEZI AICI IMAGINI CU UNA DINTRE AERONAVELE MILITARE.
Fortele Aeriene Romane au desfasurat miercuri si o campanie de promovare a ofertei educationale la Faget.