sâmbătă, 2 mai 2026
15.8 C
Lugoj
spot_img

Pensionarii angajați la stat pleacă acasă. Primăria și spitalul din Lugoj, printre instituțiile care rămân fără personal

Data:

spot_img
spot_img

Mai multe instituții publice din Lugoj au anunțat că au rămas deja sau vor rămâne în scurt timp fără o parte dintre angajați, după ce aceștia trebuie să aleagă între pensie și salariu. Interpretările pe tema acestei legi au fost spulberate de o sentință a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care practic a lămurit lucrurile, iar angajații din sistemul public au fost puși să aleagă. Cum era de așteptat, toate instituțiile afectate de aceste concedieri oarecum forțate au anunțat că decizia le complică activitatea, deja afectată de lipsa de personal. La spitalul din Lugoj, trei persoane sunt în postura de a alege între salariu și pensie, conducerea unității medicale solicitând lămuriri Casei de Pensii Timiș cu privire la condițiile legale. La prima vedere, trei persoane se află în situația în care legea trebuie aplicată. Este vorba de un asistent, o persoană din cadrul TESA, dar și o persoană care își desfășoară activitatea în blocul administrativ. Conform reprezentanților spitalului, lipsa infirmierilor și a asistenților este una dintre gravele probleme ale spitalului, deci și un om în minus este considerat o pierdere uriașă. Primăria Lugoj a anunțat că o parte dintre angajați au plecat din administrație. „A încetat de drept contractul individual de muncă pentru trei persoane și raporturile cu două persoane care ocupau funcții publice. Mai sunt patru persoane cu pensie MApN active.”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

spot_img

Din aceasi categorie
INFORMATII