Un bărbat de 56 de ani a fost reținut luni dimineață de polițiști în urma unei percheziții în localitatea Brestovăț. Polițiștii au descins la locuința acestuia după ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj au obținut un mandat de la judecători.
„În baza unor informații, la domiciliul unui bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Brestovăț, a fost identificată o armă de foc lungă, confecționată artizanal, și cinci cartușe, deținute ilegal, acesta nefiind autorizat să dețină arme supuse autorizării. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș”, a anunțat IPJ Timiș într-un comunicat de presă.
Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor și va fi supusă unei expertize pentru a se stabili dacă a fost folosită, anchetatorii urmând să clarifice și în ce condiții. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.