Valoarea ajutoarelor este de aproximativ 5.000.000 lei, suma ce este destinata sprijinirii familiilor si persoanelor singure afectate de inundatii anul acesta, ale caror locuinte au fost avariate partial sau în totalitate. Banii provin din creditele bugetare aprobate cu aceasta destinatie în bugetul Ministerului Muncii si Protectiei Sociale pentru anul 2020.
Hotararea aprobata de Executiv stabileste acordarea unor sume între 1.000 si 4.000 de lei, astfel:
- cate 4.000 lei pentru familiile si persoanele singure ale caror locuinte au fost afectate în proportie de peste 75%;
- cate 2.000 lei pentru familiile si persoanele singure ale caror locuinte au fost afectate în proportie cuprinsa între 50% si 75%;
- cate 1.500 lei pentru familiile si persoanele singure ale caror locuinte au fost afectate în proportie cuprinsa între 25% si 50%;
- cate 1.000 lei pentru familiile si persoanele singure ale caror locuinte au fost afectate în proportie de pana la 25%.
De aceste sume beneficiaza numai persoanele singure si familiile care au înregistrat pagube în cazul locuintelor în care traiesc efectiv, indiferent de regimul juridic al detinerii acestora. În cazul în care o familie sau o persoana detine mai multe locuinte afectate, ajutorul se acorda o singura data.
Actul normativ mai prevede ca familiile si persoanele singure ale caror bunuri din locuinta au fost deteriorate sa primeasca cate 500 lei, indiferent de numarul sau tipul bunurilor, ajutor acordat inclusiv familiilor si persoanelor singure care vor beneficia de sprijin financiar în urma avarierii locuintelor.
Listele cu beneficiarii ajutoarelor de urgenta sunt centralizate de Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala, dupa ce sunt avizate în prealabil de catre primarii localitatilor afectate si de prefecti, fara a mai fi nevoie de efectuarea de anchete sociale.