Polițiștii de la Direcția Rutieră, din cadrul centrului E-SIGUR, s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de fals în declarații în cazul a doi conducători auto înregistrați de noul sistem de monitorizare a traficului, implementat la nivel național. Aceștia fuseseră surprinși foto-video depășind limita legală de viteză, însă au declarat, în mod fals, că alte persoane se aflau la volan.
„Conform procedurii, polițiștii au solicitat proprietarilor autoturismelor să comunice identitatea celor doi șoferi detectați cu aparatul radar cinemometru de tip TruCAM II, în cadrul programului E-SIGUR.
În ambele cazuri, analiza înregistrărilor foto-video a relevat faptul că la volan se aflau persoane de sex masculin. Cu toate acestea, proprietarii autovehiculelor au transmis, în mod fals, că autoturismele erau conduse de persoane de sex feminin. Ca urmare, polițiștii au întocmit două procese-verbale de sesizare din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. În aceste cazuri, verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
Atragem atenția asupra faptului că dispozitivele radar montate pe trepied înregistrează activitatea din trafic la o calitate deosebită, iar sistemul este implementat pentru creșterea siguranței rutiere”, au anunțat polițiștii.
Începând de sâmbătă, sistemul E-SIGUR este operațional la nivel național. Radarele sunt amplasate în zonele cu risc rutier, iar înregistrările sunt ulterior analizate. Abaterile sunt sancționate conform legii, după identificarea conducătorului auto. Procesul-verbal este comunicat la domiciliul acestuia, fără a fi necesară oprirea în trafic.
Acest sistem presupune monitorizarea traficului rutier prin colectarea de date cu ajutorul dispozitivelor radar tip pistol, aflate în dotarea structurilor de Poliție Rutieră. Radarele de tip TruCAM II sunt amplasate în afara părții carosabile, montate pe trepied, în locuri vizibile.