Cu o luna inainte de Craciun, comerciantii din Lugoj au pus in vanzare primii pomi de iarna.
Preturile au crescut fata de anul trecut, in medie cu 8-10 lei. Costul unui pom de iarna pleaca de la 45 de lei, insa ajunge si la 400 de lei, diferenta de pret fiind data de inaltime. Cum pana la Craciun mai este o luna, cumparatorii lipsesc, insa lugojenii care s-au oprit pret de cateva minute in fata locului amenajat in care sunt expusi brazii, sustin ca preturile nu li se par mari. Persoanele care nu doresc pomi de iarna naturali, pot opta si in acest an pentru brazii artificiali, unde preturile pot ajunge chiar si la 800 de lei in cazul pomilor care au instalatii led incluse, iar luminile pot fi manipulate de pe telefonul mobil. O alta oferta se adreseaza celor care dupa sarbatorile de iarna doresc sa pastreze brazii si sa ii planteze. In acest an, un pom de iarna cu radacina in ghiveci poate fi cumparat cu preturi intre 150 si 400 de lei. Brazii provin din pepiniere, iar comerciantii dau asigurari ca acestia, odata scosi din ghiveci si plantati, au o rata mare de prindere.