IPJ Timis a anuntat ca tanarul a accidentat o femeie si a parasit locul faptei fara sa anunte autoritatile. Accidentul s-a petrecut pe raza localitatii Balosesti, de langa Faget. Politistii au fost anuntati ca o femeie este cazuta pe drum si cel mai probabil s-a lovit la cap. Femeia a decedat la spital si nu a ajuns sa le spuna oamenilor legii ce s-a intamplat. La necropsie, medicii legisti au solicitat politistilor sa faca cercetari cu privire la un accident rutier, loviturile indicand clar ca aceasta nu a cazut pe gheata, asa cum se credea initial. Dupa cinci zile de verificari, politistii au identificat masina, dar si soferul, iar miercuri seara l-au retinut pe lugojeanul care a accidentat-o. „În fapt, în data de 21 ianuarie a.c., barbatul ar fi condus o autoutilitara pe DC 114, dinspre localitatea Tomesti înspre localitatea Branesti, iar în localitatea Balosesti ar fi surprins si accidentat o femeie de 75 de ani, acesta parasind locul accidentului. Ulterior, femeia a fost transportata la spital pentru îngrijiri medicale însa, din nefericire, dupa cateva ore aceasta a decedat. Banuitul a fost retinut pentru 24 de ore, sub aspectul savarsirii infractiunilor de „conducerea unui autovehicul avand exercitarea dreptului de a conduce suspendata”, „parasirea locului accidentului fara încuviintarea politiei” si „ucidere din culpa”, acesta fiind introdus în Centrul de Retinere si Arestare Preventiva din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Timis, urmand sa fie prezentat magistratilor cu propunere de luarea unei masuri preventive. Cercetarile sunt continuate în vederea stabilirii cauzelor si conditiilor producerii accidentului”, au declarat pentru Lugoj Info.ro reprezentantii IPJ Timiis. Tanarul si-a recunoscut fapta declarand cu lux de amanunte ca totul s-a petrecut intr-o clipa de neatentie. Barbatul este angajat al unei firme de curierat si nu detinea permis de conducere dupa ce in urma cu cateva saptamani documentul i-a fost retinut pentru o neacordare de prioritate. Barbatul a fost retinut 24 de ore pentru ucidere din culpa si parasirea locului accidentului. Joi, lugojeanul va ajunge in fata magistratilor cu propunerea de arestare preventiva.