Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza meteo pentru perioada 23 februarie – 8 martie. Estimările meteorologilor indică faptul că valorile termice se vor situa peste mediile multianuale pe tot parcursul intervalului.
Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !
În prima zi din interval, media regională a temperaturilor va fi de 13 grade. Aceasta va scădea la 10–11 grade în perioada 24–26 februarie, iar din 28 februarie și până pe 6 martie, media zilnică a temperaturilor maxime se va menține la valori de 15–16 grade, urmând să scadă în ultimele zile ale intervalului de anticipație.
Media temperaturilor minime va fi de 2–4 grade în primele zile, va coborî la valori în jur de -2 grade în 26 și 27 februarie, iar ulterior va reveni la aproximativ 3 grade.
Vor fi precipitații în perioada 23–25 februarie, iar probabilitatea de apariție a acestora va crește din nou după 4 martie.
Estimarea este realizată pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată). Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice, fiind indicate și perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.





