Specialistii sustin ca, dupa ce in ultima zi a lunii aprilie temperaturile au coborat pana la 14 grade, in zilele ce urmeaza, in intervalul 1-3 mai, temperatura aerului va creste spre medii ale maximelor diurne de 21 de grade. Va urma o noua racire pana pe 6 mai, spre 13…14 grade, în medie, însa pana la sfarsitul celei de-a doua saptamani se va ajunge treptat la medii ale maximelor termice în jurul a 21 de grade, apropiate de cele climatologic specifice acestei regiuni. În prima saptamana, temperaturile nocturne vor avea mici variatii în jurul mediei de 7 grade, apoi vor urma 2 nopti mai reci, cand media lor se va situa în jurul a 3 grade, iar ulterior datei de 7 mai, tendinta minimelor termice va fi de crestere treptata, spre medii de 8 grade la sfarsitul intervalului de prognoza. Vor fi intervale de timp în care va ploua, pe arii mai extinse si mai însemnat cantitativ, cel mai probabil pe 30 aprilie, dar posibil si în intervalul 4-6 mai. În celelalte zile, pe spatii mici, vor fi ploi de scurta durata, cu probabilitate mai ridicata de aparitie dupa-amiaza si seara.
Estimarea este realizata folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime si minime, mediate pentru fiecare regiune a tarii si adaptate local cu modele statistice si sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicata de aparitie a precipitatiilor.