marți, 24 martie 2026
13 C
Lugoj
spot_img

REAL LIFE la Boldur. Dan Alexa, Cristi Scutaru și Romario Benzar vin să lupte împotriva drogurilor și violenței în rândul tinerilor

Data:

spot_img
spot_img

Duminică, 22 martie 2026, de la ora 9:00, localitatea Boldur găzduiește evenimentul „REAL LIFE”, o inițiativă importantă dedicată prevenirii consumului de droguri și combaterii violenței în rândul copiilor și adolescenților.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

Evenimentul este organizat de Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, cu sprijinul Seroni Trans, și reunește elevi din mai multe unități de învățământ din județul Timiș: Balinț, Știuca, Darova, Criciova, Bethausen, Racovița și Coșteiu.

Invitații speciali vor avea un rol esențial, oferind exemple reale și mesaje directe către tineri.

Dan Alexa, fost internațional și unul dintre cei mai respectați mijlocași defensivi din România, a evoluat la cluburi importante precum Politehnica Timișoara, Rapid București, Dinamo București și Universitatea Craiova. Cunoscut pentru determinare și disciplină, Alexa vine să le transmită elevilor că succesul nu se construiește peste noapte, ci prin muncă și alegeri corecte.

Cristi Scutaru, fundaș central cu o carieră solidă, a jucat pentru Politehnica Timișoara, Dinamo București, Astra Giurgiu și CFR Cluj, dar și în străinătate. Este un exemplu de seriozitate și constanță, valori esențiale pentru orice tânăr care își dorește un drum stabil în viață.

Romario Benzar, fost internațional român, este cunoscut pentru evoluțiile sale pe postul de fundaș dreapta. A jucat pentru Viitorul Constanța (unde a câștigat titlul de campion al României), FCSB și Lecce (Italia), fiind apreciat pentru viteza și implicarea sa. Prin prezența la Boldur, Benzar vine să arate că performanța în sport este incompatibilă cu tentațiile periculoase.

Organizatorii subliniază că „REAL LIFE” este mai mult decât un eveniment – este un semnal clar că tinerii au nevoie de modele reale și de direcție într-o perioadă plină de provocări.

„Mesajul acestui eveniment, care cu siguranță va aduna la un loc sute de tineri, este unul direct: sportul, educația și alegerile corecte pot face diferența între un drum sigur și unul riscant. Îi invităm alături de noi pe toți cei care cred că sportul și cartea ajută la o dezvoltare armonioasă a tinerilor. Promitem celor prezenți o serie de surprize”, a declarat directoarea Școlii Gimnaziale Boldur, Flavia Cut, care a precizat că cei trei fotbaliști sunt doar o parte dintre numele care vor ajunge la Boldur cu această ocazie, fiind așteptați la întâlnire și alți sportivi de top.

foto: Antena Sport

spot_img

Distribuie articolul:

Ultimele informatii

spot_img

Din aceasi categorie
INFORMATII