Reglementarile urmaresc simplificarea procedurilor administrative, reducerea birocratiei si sporirea protectiei integritatii corporale a persoanelor, au anuntat politistii. Legea prezinta mai multe elemente de noutate, acestea referindu-se la:
-stabilirea cantitatii maxime de munitie pe care titularii dreptului de detinere, respectiv de port si folosire a armelor letale, o pot detine;
-colectionarii de arme letale sau neletale, cu destinatia colectie, pot detine aceste arme fara munitia aferenta;
Conform noilor reglementari, au fost implementate atat procedura informarii persoanelor fizice cu privire la expirarea valabilitatii permisului de arma, cat si procedura prelungirii valabilitatii permisului de arma, procedura dezactivarii armelor si procedura de trimitere la examinarea psihologica si/sau medicala a detinatorilor de arme, cu privire la care se constata faptul ca exista indicii comportamentale temeinice ce reclama necesitatea examinarii de specialitate.
A fost instituita obligatia unitatilor medicale si psihologice de a tine evidenta si de a comunica in termen de 5 zile Inspectoratului General al Politiei Romane rezultatul examinarilor in urma carora au fost emise recomandari de reexaminare sau avize de inaptitudine.
A fost reglementata si procedura avizarii personalului abilitat sa poarte arme de serviciu.
Pe linia armelor folosite la vanatoare, noile reglementari legislative fac referire expresa la caracteristicile tehnice ale armelor semiautomate destinate a fi folosite pentru vanatoare.
La data de 15 decembrie 2015 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I nr. 929, Legea nr. 319/2015 pentru modificarea si completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor. Actul normativ incepe sa produca efecte juridice la o luna de la data publicarii in Monitorul Oficial, respectiv la data de 15 ianuarie 2016.